Atunci când o persoană refuză să achite datorii fiscale sau nefiscale, acestea pot fi recuperate prin inițierea procedurii de executare silită. Ea este demarată la cererea creditorului, adică a părții căreia i se datorează bunuri ori sume de bani.
Bunuri și valori care pot fi executate și cele care nu pot face obiectul procedurii
Legislația este clară, în ceea ce privește tipurile de bunuri ce pot face obiectul unei asemenea proceduri. Dacă prevederile nu sunt respectate, un avocat Timisoara te poate ajuta să contești decizia.
În practica juridică, este posibilă atât executarea bunurilor mobile, cât și imobile. Din prima categorie fac parte bijuterii, obiecte de artă, automobile sau orice alte bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul. Pentru a se realiza recuperarea creanțelor, ele sunt apoi valorificate. În același scop, pot fi executate bunuri imobile, precum case, apartamente și terenuri. O a treia cale este reprezentată de popririle care vizează disponibilitățile bănești în lei și valută, precum și titlurile de valoare ale debitorului.
Pe de altă parte, există categorii de venituri și de bunuri a căror executare nu este posibilă. Orice eroare de acest tip este sesizată cu promptitudine de un avocat din Timișoara și este utilizată pentru contestarea executării. Este vorba despre ajutoare de șomaj și bani din pensiile private sau despre sumele necesare datornicului și persoanelor pe care le are în întreținere pentru a susține o formă de învățământ obligatoriu ori pentru a începe și continua studii postliceale, universitare și postuniversitare.
Nu pot fi executate nici ajutoarele de deces, compensațiile pentru desfacerea contractului de muncă, bursele de studii și diurnele, precum și sumele necesare asigurării traiului decent, hranei, transportului, sănătății și nevoilor locative.
Cum te poate ajuta un avocat din Timișoara?
Cu ajutorul unui specialist în domeniu, poți obține fie anularea sau îndepărtarea unor acte de executare silită nelegale, fie lipsirea de efecte a unui titlu executoriu.
Poate face obiectul contestației un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, în cazul în care nu a fost utilizată procedura prevăzută de articolul 442 din Codul de procedură civilă, cu titlul „Lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii“ sau în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.
De asemenea, pot face obiectul unei contestații și celelalte titluri executorii. În cazul în care legea nu prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lor, aceasta este solicitată prin intermediul contestației în anulare.
Îi poți solicita unui avocat din Timișoara demararea procedurii de contestație a executării silite dacă ești direct interesat sau vătămat prin executare, deci dacă ești debitorul urmărit sau creditorul urmăritor. În anumite condiții, care îți vor fi explicate, poți face o solicitate și dacă ești o persoană străină de raportul juridic dintre părți.
În ceea ce privește termenul de rezolvare, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau la care cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit.
Vrei să contești o executare silită! Apelează cu încredere la un avocat Timișoara, pentru a obține rezultatul dorit!








