70% nu plănuiesc să se întoarcă, 61% au investit deja în România. Ce îi ține afară dincolo de salariu

Românii care cântăresc o plecare sau o întoarcere ajung astfel la un calcul mai larg decât cel al venitului lunar. O discuție pornită pe Reddit de un român care voia să emigreze din cauza atmosferei sociale a adunat mărturii foarte diferite despre viața în străinătate, de la oameni care spun că nu s-ar mai întoarce deloc până la alții care au revenit în țară tocmai pentru că nu s-au integrat social.

Un român stabilit de șapte ani în Oslo, cu familie și apartament cumpărat, a rezumat alegerea fără echivoc: „Nu. Nu m-aș mai întoarce. Vreun regret? Poate doar că n-am plecat mai devreme din România”. În aceeași discuție, un alt emigrant, care a trăit patru ani în Anglia și șapte în Spania, a povestit că a plecat cu 300 de euro și că astăzi are o casă și lucrează în IT, iar fiecare vizită în România îl face să se întoarcă stresat.

În alte cazuri, venitul nu a fost motivul decisiv pentru rămânerea în afara țării. Un român stabilit în Germania a scris că a refuzat două oferte din România, deși financiar erau aproape de nivelul din Germania, din cauza funcționării sistemului public: „Financiar erau aproape de Germania. Am refuzat ambele oferte doar din cauza sistemului «bolnav» din România. Cu toate că aș vrea să mă întorc, nu cred că o să se mai întâmple lucrul ăsta.”

Lipsa de apartenență determină întoarcerea

Discuția se schimbă însă când integrarea socială nu vine odată cu stabilitatea profesională. Un român care a trăit 18 ani în Marea Britanie s-a întors în România și a tras concluzia că nemulțumirile legate de propria țară sunt universale și că se poate trăi bine oriunde în Europa cu un loc de muncă decent și prieteni buni.

Un alt român s-a întors după șase ani în Suedia, unde a făcut un master și a lucrat în IT. Motivul nu a fost financiar, ci dificultatea de a lega relații și lipsa unei conexiuni reale cu localnicii. „M-am mutat înapoi în România după șase ani în Suedia. Cea mai bună decizie din viața mea. Trăiesc aici mult mai bine decât trăiam acolo”, a scris acesta pe Reddit.

Există și cazuri în care întoarcerea a fost încercată, dar nu a rezistat. O persoană plecată de 26 de ani a încercat să se reîntoarcă în București în acest an, însă a renunțat după patru luni. Iar această oscilație între dorința de revenire și blocajul practic apare și în alte mărturii.

Potrivit Adevărul.ro, fenomenul migrației românești este de lungă durată, cu milioane de cetățeni stabiliți mai ales în Uniunea Europeană, iar dezbaterea despre plecare și întoarcere revine constant tocmai pentru că pune față în față problemele structurale din România și dificultățile adaptării în alte societăți.

„După câteva decenii afară vei realiza că partea materială nu este îndeajuns pentru a umple golul unei identități diluate. Problema majoră, asta cred că este: identitatea, nevoia de a aparține, de a vorbi aceeași limbă, de a te simți din nou cel/cea ce erai înainte de a pleca. Aș mai pleca? 100%. M-aș întoarce? 100%. Mă întorc? Probabil că nu.”

Serviciile publice, element cheie pentru decizia de revenire

Datele și mărturiile duc spre aceeași concluzie: banii rămân importanți, dar nu mai sunt singurul criteriu. Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, a explicat pentru Adevărul că, pe măsură ce românii se așază profesional în străinătate, costul revenirii crește. „Cu cât integrarea profesională e mai avansată, cu atât «costul de oportunitate» al întoarcerii e mai mare: renunți la venit, la rol de decizie, la un sistem și o viață care funcționează pentru tine.”

Asta înseamnă că o ofertă salarială apropiată nu mai este suficientă dacă spitalele, administrația, taxele și regulile zilnice sunt percepute ca instabile. În aceeași logică, Cori Cimpoca a spus pentru Adevărul: „Când banul nu mai e decisiv, înseamnă că nu mai poți concura doar cu salariul, trebuie să concurezi cu calitatea vieții și a instituțiilor.”

Pentru stat, semnalul este direct în datele studiului MKOR: 70% dintre respondenți nu vor să revină în următoarele 12 luni, deși 61% au investit deja în România. Legătura economică există, dar ea nu se transformă automat în întoarcere definitivă.

Stabilitatea și serviciile publice, motive pentru a rămâne în străinătate

În termenii cei mai simpli, alegerea se mută din zona exclusiv financiară spre felul în care arată viața obișnuită. Cei care rămân în străinătate invocă mai des stabilitatea, serviciile publice și lipsa stresului la contactul cu instituțiile. Cei care se întorc vorbesc mai des despre limbă, apartenență, prieteni și dificultatea de a construi relații reale în societatea gazdă.

România rămâne astfel prinsă între două tipuri de pierdere. Pe de o parte, românii bine integrați profesional pleacă mai greu din sistemele în care deja funcționează. Pe de altă parte, chiar și cei care investesc acasă nu fac automat pasul revenirii. În următoarele 12 luni, acest echilibru va continua să fie măsurat tocmai prin intenția de întoarcere indicată de studiul „Diaspora Sentiment 2026”.