Accident grav în Mehedinți.
Un accident grav în care a fost implicată o mașină de poliție s-a produs, miercuri dimineață, în Mehedinți. Polițistul de la volan s-a angajat într-o depășire pe o porțiune cu linie continuă și a lovit în plin o mașină de pe contrasens.

Mașina agentului avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă polițistul nu era în misiune. Atât el, cât și celalalt șofer, un tânăr de 19 ani, au ajuns la spital.
Cum s-a produs accidentul
Astfel că, accidentul a avut loc pe dealul Balota, într-o zonă cu multe curbe și pante. Polițistul în vârstă de 35 de ani venea de la Strehaia spre Drobeta Turnu Severin, iar la un moment s-a angajat în depășirea unui TIR.
Martor: „Nu avea pic de vizibilitate, era curbă la dreapta, el a depășit în dreptul unui TIR încărcat cu marfă. Deci polițistul a depășit pe linie continuă, a intrat pe contrasens, avea girofaruri, avea girofarul și sirenele, dar nu avea pic de vizibilitate”.
De asemenea, la locul accidentului au sosit mai multe ambulanțe și echipaje de descarcerare pentru salvarea celor doi răniți.
Flavius Iscru, purtător de cuvânt al ISU Mehedinți a precizat: „Una dintre victime era încarcerată, s-a lucrat pentru descarcerarea acesteia, ambele au fost predate Serviciului Județean de Ambulanță conștiente, cooperante, transportate la UPU”.
Zenaida Jugravu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți a declarat: „Polițistul, un tânăr de 35 de ani, prezenta traumă craniană, traumă facială, traumatism de membru inferior stâng, plăgi multiple la nivelul antebrațului stâng, iar cel de-al doilea pacient, un tânăr de 19 ani, o politraumă ușoară”.
Mai mult decât atât, pe numele agentului de poliție, colegii săi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. Pe perioada cercetărilor făcute la fața locului, în zonă, s-au format cozi kilometrice, asta pentru că nu există rute ocolitoare.
Horatiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Vincent Kompany a ajuns la spital după ce s-a prăbușit la pregătirea echipei secunde a lui Bayern
GetPony
Maserati își actualizează gama pentru 2027, cu un nou Grecale Modena V6 de 385 hp
Bravonet
Callum Turner, soțul lui Dua Lipa, a început probele finale pentru James Bond
Lyla
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru prima de 12.500 de lei
Revista Ioana
Cum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic
Financiarul
O eroare PHP descoperită cu AI a dus la oprirea preventivă a unor site-uri. Încercările de exploatare au ajuns la milioane