Agricultorii cer intervenția rapidă a Guvernului.
Fără intervenţia rapidă a Guvernului există riscul închiderii „masive” de afaceri şi activităţi ale micilor producători agricoli, susţine preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Nicolae.

„Dacă într-o lună de zile Guvernul nu intervine rapid şi prompt, nu vom mai avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri şi de activităţi, vom avea şomaj, va fi un efect atât de mare – împotriva producătorului agricol şi a industriei alimentare deopotrivă – pe care nu-l va mai putea controla nimeni.
Este o problemă legată de partea de producţie, de preţuri şi de impact în costuri al energiei, dar este o problemă a puterii de cumpărare”, a precizat Nicolae, conform Agerpres.
Aceasta a mai spus că măsura propusă de președintele Senatului, Florin Cîţu, privind micşorarea CAS cu 5 procente este „foarte bună”, pentru că aşa se reduce presiunea pe forţa de muncă, cu impact pozitiv asupra puterii de cumpărare.
„Domnul preşedinte al Senatului a venit cu micşorarea CAS-ului cu 5%, este foarte bună această măsură. De ani de zile, noi, organizaţiile sindicale, ţipăm şi spunem – reduceţi costurile cu forţa de muncă.
Decât să majoraţi salariul, dacă vine cu reducerea presiunii pe forţa de muncă, îi dăm şi capitalului posibilitatea să negocieze, să intervină şi cumva să echilibreze puterea de cumpărare. Din păcate, dezechilibrul acestor majorări nejustificate, acestei liberalizări a energiei, a combustibilului şi a gazelor efectiv a bulversat toată economia şi încercăm şi noi să găsim soluţii, să aplanăm cumva.
Aici nu mai e vorba de preţuri, aici e vorba de mai fi sau nu în piaţă, mâncăm din afară sau mai avem capacitatea să mai mâncăm de la producătorii noştri”, a afirmat Nicolae.
De asemenea, liderul sindical a mai declarat că i-a prezentat preşedintelui Senatului situaţia reală cu care se confruntă micii producători agricoli în situaţia crizei la energie, solicitându-i măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor.
„E o dezbatere intensă pe plafonarea la produsele agroalimentare, impactul foarte mare al majorării preţurilor la energie, combustibil, îngrăşăminte, organizarea micilor producători agricoli, preţul la materiile prime, preţul la inputuri, deci tot acest pachet de probleme l-am discutat cu domnul preşedinte al Senatului, i-am prezentat situaţia reală, actuală din legumicultură, creşterea animalelor, cultura mare.
Am atras atenţia că majorarea preţurilor la combustibil, la energie şi la gaze va duce la dispariţia foarte multor fermieri, agriculturi, producători, preţurile o vor lua razna şi, din păcate, puterea de cumpărare a scăzut pe fondul creşterii inflaţiei şi am cerut măsuri urgente”, a mai adăugat Nicolae.
„Vreau capitalizarea producătorului agricol, vreau susţinerea lui prin programe – unele le-a anunţat Ministerul Agriculturii şi sunt foarte bune – prin susţinerea pe termen mediu pentru micul producător de investiţii regionale, prin controale intense. Este un pachet de probleme şi nu putem să rezolvăm una şi să o lăsăm pe cealaltă”, a declarat Stefan Nicolae.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Proprietarii de apartamente care extind baia fără notificarea cerută riscă amenzi de până la 50.000 de lei
Titularii care aleg să primească mesaje ar putea fi avertizați cu cel puțin 30 de zile înainte să le expire actele. Senatul a anunțat aprobarea proiectului
Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot cere card de carburant în locul biletelor gratuite de transport între localități. Plafoanele sunt de 1.500 și 750 de lei pe an
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cutremurele mici din Vrancea și Marea Neagră nu înlătură riscul unuia puternic. Cinci au avut loc în puțin peste șase ore
Financiarul
România a adăugat 3.426 de megawați de putere electrică, însă numai 1.930 provin din centrale noi
Dolce Sport
Cum îți promovezi academia de fotbal sau marca de echipament sportiv în presa online
GetPony
Mercedes-AMG GT 53 SUV electric este afișat în România la 115.800 de euro, cu TVA inclus
Bravonet
Dustin Hoffman rememorează 27 de duble cu palme ale unei scene nefolosite în „The Graduate”
Lyla
Cum recunoști când cineva te controlează într-o relație și unde poți cere ajutor