Bolojan vrea închiderea companiilor de stat cu datorii mari

Într-o declarație ce seamănă mai degrabă cu un rechizitoriu decât cu o pledoarie pentru reformă, șeful guvernului a trasat o linie clară între companiile de stat care mai pot fi salvate și cele condamnate la dispariție. Ce se întâmplă cu firmele care nu mai pot fi salvate? Ilie Bolojan a lămurit că ANAF va deveni executorul acestor entități, comparându-le cu găuri negre care înghit fără rușine resursele bugetare. Problema, însă, nu e deloc nouă, ci are rădăcini adânc înfipte în solul fertil al indolenței administrative.

Contextul deciziei: datorii cronice și evaziune „legalizată”

Bolojan recunoaște că multe companii de stat au acumulat datorii uriașe de-a lungul anilor, unele ajungând la capitaluri sociale negative. „Valoarea datoriilor este mai mare decât activele lor”, subliniază premierul, adăugând că acestea nu mai pot fi redresate. Dar cum s-a ajuns aici?

Premierul susține că statul român a tolerat, ani la rând, o legislație defectuoasă care a permis apariția a nenumărate portițe fiscale. „Am avut un nivel de taxare printre cele mai mici din Europa și excepții care au fost exploatate legal sau ilegal”, explică el. Rezultatul? Colectarea TVA-ului a fost „de neacceptat”, iar evaziunea a crescut nestingherită, sub privirile blânde ale autorităților.

• ANAF nu a reușit să combată eficient evaziunea fiscală
• Firmele fantomă și cele care intenționat acumulează datorii devin ținte prioritare
• Pachetele fiscale recente au închis portițele legale de evaziune

O istorie a indulgenței fiscale

„Nu ne-am încasat taxele ca în alte state europene”, recunoaște Bolojan, într-un gest rarisim de sinceritate politică. El pune această situație pe seama unui sistem care a protejat companiile cu datorii mari, permițându-le să intre în insolvență sau să dispară după ce și-au epuizat resursele. Un fel de paradis fiscal autohton, unde datoriile se evaporă, dar nota de plată rămâne pe masa contribuabilului.

Companiile vizate: energia, sub lupa guvernului

Deși premierul evită să dea exemple concrete, lasă de înțeles că sectorul energetic este unul dintre cele mai problematice. „Sunt multe societăți mai mici din zona de energie, sub Ministerul Economiei, care trebuie sau redresate sau închise”, afirmă el. Cum se va face selecția?

Bolojan precizează că doar firmele cu potențial de redresare vor supraviețui. Cele cu pierderi cronice vor fi lichidate fără menajamente. „Dacă nu se pot recupera, devin o povară pentru toți contribuabilii”, argumentează el. ANAF, transformat din colector de taxe în lichidator de stat, va avea ultimul cuvânt.

Dar ce înseamnă, de fapt, „capital social negativ”? În limbaj guvernamental, termenul desemnează companiile ale căror datorii depășesc cu mult valoarea activelor. O specie de zombi economici, menținuți artificial în viață prin amânări și refinanțări, care nu aduc niciun beneficiu real economiei.

Reforma fiscală și stoparea „găurilor negre”

Bolojan insistă că măsurile recente, adică pachetele fiscale 1 și 2, au început să astupe scurgerile bugetare. „Am închis portițele prin care se evada legal”, declară el cu satisfacție. Dar ce presupune acest lucru în practică?

Premierul afirmă că ANAF a început deja să încaseze sume mai mari la buget, chiar înainte ca majorările fiscale să intre în vigoare. „Am îmbunătățit colectarea prin aplicarea strictă a legii”, explică el. Dar cum se va asigura guvernul că vechile obiceiuri nu vor reveni?

• ANAF primește ordin să execute rapid companiile insolvabile
• Se elimină excepțiile fiscale care favorizau evaziunea
• Se introduce un sistem de alertă timpurie pentru datoriile mari

Bolojan trasează o paralelă între „găurile negre” din companiile de stat și corupția sistemică: „Dacă nu luptăm cu aceste practici, bugetul va continua să sângereze”. Rămâne de văzut dacă acest plan va transforma ANAF dintr-un paznic somnoros într-un vânător eficient de datorii. Răspunsul îl vom găsi, poate, în viitoarele rapoarte fiscale.

Ce urmează: optimism prudent și scepticism vechi

Premierul susține că reformele vor aduce o colectare corectă a taxelor, însă specialiștii avertizează că închiderea masivă a companiilor ar putea crea șocuri economice. Pe de altă parte, menținerea firmelor zombi a costat deja miliarde de euro. Unde se află echilibrul?

Un lucru este cert: guvernul pare decis să folosească ANAF ca instrument de curățenie financiară. Dar în România, unde legile au fost mereu mai flexibile decât hârtia pe care sunt tipărite, succesul va depinde de consecvență. Iar consecvența, știm bine, nu prea face casă bună cu ciclurile electorale.

Rămâne de văzut dacă această ofensivă împotriva companiilor de stat cu datorii va reuși să aducă disciplina fiscală pe care guvernanții o tot promit, dar rareori o livrează. Pentru moment, contribuabilii asistă la un nou episod din serialul „reformelor” românești, cu ANAF în rol de protagonist și cu vechile metehne în fundal.