Care sunt obligațiile de plată ale unui PFA în timpul unui an?

În conformitate cu OUG nr. 44 din 16 aprilie 2008, persoana fizică autorizată este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă. Conform aceluiași act normativ, „persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale și reprezentantul întreprinderii familiale vor ține contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Impozitul pe venit – 10%

Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), prevede ca veniturile nete (diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol) obținute din activități independendente să fie impozitate cu o cotă de 10%. Impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Este posibilă scăderea din venitul net impozabil a pierderilor, reportarea acestora fiind posbilă pentru ultimii 7 ani (pentru a dovedi pierderile este necesară obținerea unui certificat de atestare fiscală). De asemenea, există o listă lungă de cheltuieli deductibile, dar și una cu cheltuieli nedeductibile (sau deductibile într-o anumită limită) care influențează valoarea venituluu net impozabil.

Persoana fizică autorizată are însă posibilitatea de a opta pentru impozitarea în sistem real sau pe baza normelor de venit. Opțiunea de a determina venitul net în sistem real , pe baza datelor din contabilitate este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi și se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani. Începând cu anul 2019, opțiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin completarea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice cu informații privind determinarea venitului net anual în sistem real și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 25 mai, inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

Astfel, contribuabilii „care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit au obligația stabilirii impozitului anual datorat, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final”. Plata impozitului anual datorat se efectuează și în acest caz, la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligația să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au obligații privind evidența contabilă.

Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit și care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor au obligația determinării venitului net anual în sistem real. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Națională a României, la sfârșitul anului fiscal. Această categorie de contribuabili are obligația să completeze corespunzător și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

După înregistrarea la ORC, în termen de 15 zile de la începerea activităţii, PFA trebuie să depună la administraţia financiară formularul 220 privind venitul estimat, împreună cu o cerere de opţiune pentru sistemul real de impunere / norme de venit, o copie dupa autorizaţia de funcţionare obţinută de la ORC, o copie BI/CI şi o cerere de înregistrare a Registrului-jurnal de încasări şi plăţi şi a Registrului inventar. În formularul 220 se va declara suma pe care contribuabilul consideră că o va câştiga în perioada rămasa din anul fiscal curent.

PFA-urile care au optat pentru sistemul real de impozitare trebuie să depună şi declaraţia 200 privind veniturile realizate din România.

 

CAS -25%

Persoana fizică ce desfășoară activități economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege.

O PFA, dacă estimează sau realizează un venit net mai mare de 26.760 lei, este obligată să se asigure în sistemul de asigurări sociale de stat și să aleagă venitul la care dorește să plătească respectiva contribuție la pensie. Venitul ales, baza de calcul pentru CAS, nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie, respectiv mai mic decat plafonul anual de 26.760 lei. La aceasta valoare se aplică procentul de contribuție de 25% și se obține contribuția anuală de plată. Persoanele care realizează venituri din activități independente sub plafonul arătat mai sus, se pot asigura opțional la pensie, baza de calcul fiind aceeași, minimum 12 salarii minime pe economie.

 

CASS – 10%

Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10%. PFA-urile care realizează un venit net mai mare de 26.760 lei sunt obligate să se asigure în sistemul de asigurări de sănătate și să plătească CASS. Baza de calcul a CASS este plafonul de 12 salarii minime pe economie valabil în anul în care se depune declarația. Persoanele care realizeaza venituri din activități independente sub plafon, sau nu obțin venituri, se pot asigura opțional în sistemul public de sănătate la o baza de calcul egală cu 6 salarii minime pe economie. Termenul de plată pentru obligațiile aferente venitului realizat în 2020 este 15 martie 2021.

Persoanele fizice care desfășoară activități independente au opțiunea de a se asigura pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate. Procentul de asigurare este de 1% iar baza de calcul lunară, care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului de baza minim brut pe țară, stabilit potrivit legii și nici mai mare decât valoarea a de 12 ori a acestuia.

 

Contribuțiile pentru angajați

În scopul exercitării activității/activităților pentru care a fost autorizată, PFA poate stabili relații contractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit. 

PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii. În acest caz, PFA va reține în contul angajaților CAS, CASS și asigurarea pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în aceleași condiții ca orice alt angajator. Contribuția de asigurări sociale de sănătate se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, potrivit legii.