Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de apnee obstructivă în somn. În România, prevalența este estimată la 4% din populația generală — comparabilă cu diabetul zaharat sau astmul — dar subdiagnosticarea este masivă. Majoritatea celor afectați nu știu că au o problemă. Partenerul le spune că sforăie, ei se trezesc dimineața obosiți și pun totul pe seama stresului. Între timp, în fiecare noapte, organismul lor trece printr-un ciclu de asfixiere repetată care erodează, lent și sistematic, inima, vasele de sânge, creierul și metabolismul.
Ce este, concret, apneea în somn
Apneea în somn înseamnă oprirea completă a fluxului de aer prin nas și gură pentru minimum 10 secunde, de mai multe ori pe oră, în timpul somnului. Hipopneea — varianta parțială — înseamnă reducerea fluxului respirator cu peste 30–50%, asociată cu scăderea saturației de oxigen din sânge cu 3–4%. Când aceste episoade apar de cel puțin 5 ori pe oră de somn, vorbim despre sindromul de apnee în somn.
Există trei tipuri. Apneea obstructivă — cea mai frecventă, responsabilă pentru peste 85% din cazuri — apare când musculatura faringiană se relaxează în somn și țesuturile moi ale gâtului colapsează, blocând fizic calea aeriană. Apneea centrală apare când creierul „uită” temporar să trimită semnalul de respirație musculaturii toracice — o disfuncție neurologică, nu mecanică. Apneea mixtă combină ambele mecanisme. Dacă vrei să afli și mai multe despre apneea în somn, poți intra aici.
Severitatea se măsoară prin AHI (Apnea-Hypopnea Index) — numărul mediu de episoade de apnee și hipopnee pe oră de somn: ușoară (5–15/oră), moderată (15–30/oră), severă (peste 30/oră). Un pacient cu AHI de 60 se oprește din respirat de 60 de ori pe oră — practic la fiecare minut.
Ce se întâmplă în corp în timpul unui episod de apnee
Secvența fiziologică este aceeași la fiecare episod, și se repetă de zeci sau sute de ori pe noapte.
Când calea aeriană se blochează, plămânii nu mai primesc aer. Nivelul de oxigen din sânge scade — de la valoarea normală de 95–99% la valori de 80%, 70%, uneori sub 60% în cazurile severe. Simultan, CO₂ se acumulează. Creierul detectează criza și declanșează o reacție de alarmă: eliberare masivă de adrenalină și cortizol, creșterea bruscă a frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale. Această reacție trezește parțial pacientul — suficient pentru a restabili tonusul muscular al faringelui și a redeschide calea aeriană, dar de regulă insuficient pentru ca persoana să conștientizeze trezirea.
Acest ciclu — asfixiere, desaturare, alarmă, microtrezire, reluarea respirației — se repetă toată noaptea. Organismul oscilează permanent între hipoxie (deficit de oxigen) și reoxigenare (revenirea la normal), într-un model pe care fiziologii îl numesc hipoxie intermitentă cronică. Și tocmai acest model este cel mai distructiv — nu durata totală a hipoxiei contează cel mai mult, ci repetitivitatea ciclurilor de ischemie-reperfuzie. De aceea un aparat pentru apnee în somn (CPAP sau APAP) nu tratează doar sforăitul — întrerupe tocmai acest ciclu distructiv, menținând calea aeriană deschisă și eliminând oscilațiile de oxigen care, noapte de noapte, îmbătrânesc inima și vasele de sânge.
Consecințele cardiovasculare — cifre, nu speculații
Meta-analizele publicate între 2020 și 2025 au consolidat o imagine clară: apneea obstructivă netratată aproape dublează riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și mortalitate de orice cauză. În clinicile de cardiologie, apneea obstructivă este prezentă la 40–80% dintre pacienții cu hipertensiune, insuficiență cardiacă, boală coronariană sau fibrilație atrială.
Hipertensiunea arterială este cea mai frecventă și cea mai solidă consecință. Studiul Wisconsin Sleep Cohort a arătat că persoanele cu AHI peste 15 au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta hipertensiune în 4 ani, independent de alți factori de risc. Până la 83% dintre pacienții cu hipertensiune rezistentă la tratament (care nu răspund la 3 sau mai multe medicamente) au apnee obstructivă nediagnosticată. Practic, mulți hipertensivi „rezistenți la tratament” nu au de fapt o problemă primară de tensiune — au o problemă de somn care generează crize tensionale nocturne repetate.
Fibrilația atrială — cea mai frecventă aritmie cardiacă — este de 2–4 ori mai frecventă la pacienții cu apnee obstructivă. Hipoxia intermitentă modifică proprietățile electrice ale atriilor, creând substrat pentru aritmie. Un studiu danez pe peste 20.000 de pacienți sub 50 de ani cu apnee obstructivă a arătat că 31,8% au dezvoltat un eveniment cardiovascular în 5 ani — față de 16,5% în grupul de control. Riscul de hipertensiune incidentă a fost aproape dublu.
Moartea subită în somn — riscul cel mai grav. La pacienții cu apnee severă (AHI peste 20–30), mortalitatea nocturnă este semnificativ mai mare decât la populația generală. Un studiu publicat în decembrie 2025 în npj Aging a demonstrat, pe un model experimental de lungă durată, că hipoxia intermitentă cronică accelerează îmbătrânirea cardiovasculară și crește mortalitatea — confirmând ceea ce datele clinice sugeau de ani de zile.
Consecințele metabolice și neurologice
Dincolo de inimă, apneea în somn perturbă metabolismul glucozei. Hipoxia repetată crește rezistența la insulină — mecanismul central al diabetului de tip 2. Asocierea este bidirecțională: obezitatea favorizează apneea, iar apneea agravează obezitatea prin modificarea hormonilor care reglează apetitul (leptina și grelina). Pacienții cu apnee au tendința de a mânca mai mult, mai ales carbohidrați, din cauza oboselii cronice și a dereglării semnalelor de sațietate.
Pe plan neurologic, somnul fragmentat degradează funcțiile cognitive. Memoria de lucru, atenția susținută, viteza de procesare și capacitatea de decizie scad progresiv. Pacienții cu apnee moderată până la severă au un risc semnificativ crescut de accidente rutiere — legislația română impune din 2019 screening obligatoriu pentru apneea în somn la șoferii profesioniști care solicită permis de categoria a II-a.
Depresia, anxietatea și sindromul de oboseală cronică sunt frecvent asociate. Mulți pacienți ajung la psihiatru sau la neurolog ani de zile înainte ca cineva să le recomande un studiu de somn. Tratamentul corect al apneei — nu al depresiei — rezolvă adesea simptomele.
Cum se pune diagnosticul
Suspiciunea clinică se bazează pe triada clasică: sforăit puternic, pauze respiratorii observate de partener și somnolență excesivă în timpul zilei. Dar nu toți pacienții prezintă toate cele trei simptome — femeile, de exemplu, raportează mai frecvent insomnie și oboseală decât sforăit clasic.
Polisomnografia — studiul complet de somn într-un laborator specializat — este standardul de aur. Monitorizează simultan activitatea cerebrală, mișcările oculare, tonusul muscular, fluxul respirator, efortul respirator, saturația oxigenului, frecvența cardiacă și poziția corpului. Este investigația de referință, dar necesită o noapte petrecută în laborator și are costuri semnificative.
Poligrafia respiratorie — varianta simplificată, portabilă, care se poate face acasă — monitorizează fluxul respirator, efortul toracic, saturația oxigenului și sforăitul. Nu înregistrează activitatea cerebrală, deci nu poate distinge somnul de veghe, dar este suficientă pentru diagnosticul apneei obstructive la majoritatea pacienților. Costul în România variază între 200 și 600 lei, în funcție de clinică.
Tratament — ce funcționează
CPAP (Continuous Positive Airway Pressure) rămâne tratamentul de elecție pentru apneea moderată și severă. Aparatul livrează un flux continuu de aer la presiune pozitivă prin mască nazală sau oro-nazală, acționând ca o atelă pneumatică care menține calea aeriană deschisă. Efectul asupra somnolenței diurne este adesea spectaculos — pacienții raportează diferența încă de la primele nopți. Efectul asupra riscului cardiovascular depinde de aderența la tratament: utilizarea minimă de 4 ore pe noapte, în cel puțin 70% din nopți, este considerată pragul de eficacitate.
Problema majoră a CPAP-ului este aderența. Studiile arată că doar 50–60% dintre pacienți continuă terapia pe termen lung. Disconfortul măștii, uscarea mucoaselor, claustrofobia, zgomotul aparatului și presiunea socială (partenerul care se plânge de aparat) sunt motivele frecvente de abandon.
Dispozitivele de avansare mandibulară — piese bucale personalizate care împing mandibula și limba anterior, lărgind calea aeriană — sunt o alternativă pentru formele ușoare și moderate sau pentru pacienții care nu tolerează CPAP. Eficacitatea este inferioară CPAP-ului, dar aderența este semnificativ mai bună.
Scăderea în greutate este singurul tratament care poate reduce sau elimina cauza apneei obstructive la pacienții obezi. O reducere de 10% din greutatea corporală poate scădea AHI cu 30% sau mai mult. În 2024, FDA a aprobat utilizarea unui agonist GLP-1 (tirzepatidă) specific pentru pacienții cu apnee moderată-severă și obezitate — deschizând o nouă linie terapeutică. Studiile au arătat reduceri ale AHI cu 25–30 de evenimente pe oră la dozele mari.
Chirurgia — uvulopalatofaringoplastia și variantele moderne — rămâne o opțiune pentru cazurile cu anomalii anatomice clare (hipertrofie amigdaliană severă, obstrucție nazală structurală). La copii, adenoamigdalectomia rezolvă frecvent apneea complet. La adulți, rezultatele chirurgicale sunt mai puțin predictibile.
Un diagnostic care schimbă traiectoria
Apneea în somn nu este o curiozitate medicală și nu este doar „sforăit puternic”. Este o boală cronică cu consecințe cardiovasculare, metabolice și neurologice documentate în sute de studii pe zeci de mii de pacienți. Relația doză-efect este clară: cu cât severitatea e mai mare și durata de expunere mai lungă, cu atât riscurile cresc.
Vestea bună: spre deosebire de multe boli cronice, apneea în somn este diagnosticabilă relativ simplu și tratabilă eficient. Diferența dintre un pacient cu AHI de 40 care doarme netratrat 10 ani și unul care începe CPAP-ul din primul an nu se măsoară doar în calitatea somnului — se măsoară în ani de viață și în riscul de infarct, AVC sau moarte subită. Dacă sforăi zgomotos, te trezești obosit și partenerii îți spun că oprești respirația noaptea, un consult de somnologie nu este opțional — este urgent.
