Comisia Europeana propune reducerea taxelor la electricitate. Facturile vor fi modificate

facturi electricitate Comisia Europeana

Comisia Europeană pregătește o nouă legislație pentru a scădea facturile la energie electrică. Planul de la Bruxelles prevede o taxare mai favorabilă pentru electricitate comparativ cu gazele naturale, dar și reformarea tarifelor de rețea. Totul pe fondul instabilității geopolitice care a crescut masiv costurile cu combustibilii fosili în Europa.

Cât ne costă criza din Orientul Mijlociu

Conflictele din Orientul Mijlociu și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz lovesc direct în portofelele europenilor. Executivul comunitar estimează că aceste crize au majorat costurile Uniunii Europene cu combustibilii fosili cu aproximativ 500 de milioane de euro pe zi. Iar unda de șoc se simte imediat și în România. Când costurile de import la nivel european explodează pe fondul problemelor de aprovizionare, consumatorul român vede diferența direct pe factura lunară la curent sau la pompa de benzină.

Cifrele vorbesc de la sine.

Comisia Europeană propune noi norme pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor
RecomandariComisia Europeană propune noi norme pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor

Așa cum detaliază Euronews într-o analiză publicată recent, organizațiile de mediu atrag atenția asupra strategiei Bruxelles-ului. Modificarea regulilor de taxare în mod direct necesită unanimitate din partea statelor membre, un obstacol major de care s-au lovit și tentativele de revizuire din 2021. ONG-ul Climate Action Network Europe explică soluția tehnică găsită acum: „Pentru a ocoli acest obstacol, Comisia propune menținerea regulilor de impozitare a energiei, introducând în același timp un principiu larg de electrificare în regulamentul privind organizarea pieței de energie electrică. În cadrul acestei abordări, statele membre ar fi obligate să reducă diferența de impozitare dintre energia electrică și gaze”.

Paradoxul taxelor și presiunea pe industrie

Pentru industriile mari consumatoare de energie, guvernele vor primi o flexibilitate mult mai mare. Documentul consultat la nivel european arată că statele ar putea chiar să reducă taxele la electricitate la zero în anumite cazuri, totul pentru a menține competitivitatea producției europene pe piața globală.

Situația actuală este de-a dreptul dezechilibrată. Un studiu al grupului de reflecție italian ECCO arată că gospodăriile din Italia plătesc taxe și prelevări la electricitate de până la patru ori mai mari decât la gazele naturale. La IMM-uri, diferența e uriașă, taxele pe curent fiind de peste 20 de ori mai mari. Mai mult, sectorul transporturilor este direct vizat, taxele pentru încărcarea vehiculelor electrice ajungând să fie duble față de ratele aplicate motorinei și benzinei.

Lia Savonea ii raspunde lui Ilie Bolojan. CSM sesizeaza Comisia Europeana
RecomandariLia Savonea ii raspunde lui Ilie Bolojan. CSM sesizeaza Comisia Europeana

Cum vine asta? Să fim serioși, e greu să ceri tranziție verde când fix sistemul de taxare stă în calea ei.

Matteo Leonardi, cofondator și director executiv al ECCO, consideră că datele arată un „paradox izbitor” și critică sistemul fiscal care penalizează tehnologiile esențiale. „Într-un moment în care costurile energiei este o preocupare cheie pentru gospodării și întreprinderi, cei care investesc în electrificare nu pot beneficia pe deplin de avantajele sale economice. Rezultatul este o încetinire a investițiilor, o reducere a competitivității și o întârziere a tranziției energetice”, a declarat Leonardi.

Facturile sunt umflate de tarifele de rețea

Dincolo de costul propriu-zis al energiei, consumatorii plătesc enorm pentru infrastructură. Tarifele de rețea reprezintă aproximativ 24-29% din facturile gospodăriilor și 21% din facturile companiilor. La acestea se adaugă taxele naționale, care mai pun 24% în plus pe umerii familiilor și 16% pentru firme.

Comisia Europeana critica Romania. 61 la suta dintre tinerii cu dizabilitati abandoneaza scoala
RecomandariComisia Europeana critica Romania. 61 la suta dintre tinerii cu dizabilitati abandoneaza scoala

Și presiunea va crește. Agenția Internațională a Energiei a avertizat deja că transmisia de electricitate nu ține pasul cu creșterea rapidă a tehnologiilor curate. Investițiile anuale în rețea (absolut necesare pentru integrarea noilor surse) s-ar putea dubla, ajungând la sume între 75 de miliarde și 100 de miliarde de euro. Proiecțiile arată că până în 2050 costurile totale ale rețelei ar putea crește cu 60%.

Dar Suedia se opune deja vehement acestor planuri. Guvernul de la Stockholm a oprit construcția unui nou cablu de alimentare către Danemarca, nemulțumit de planul Comisiei de a folosi veniturile din taxele de congestie a energiei electrice pentru infrastructura blocului comunitar.

Contoarele inteligente devin obligatorii

Soluția propusă de Bruxelles implică regândirea completă a structurilor tarifare. Consumatorii casnici și companiile vor fi încurajați financiar să pornească mașina de spălat, pompele de căldură sau procesele industriale în momentele zilei când energia verde este abundentă, iar congestia rețelei este redusă.

Ce înseamnă asta concret pentru bugetul familiei?

Trecerea la tarife dinamice, unde prețul se schimbă în funcție de oră. Numai că pentru a funcționa, Comisia Europeană cere instalarea masivă a contoarelor inteligente. Aceste dispozitive digitale urmăresc consumul de energie în timp real. Ținta stabilită la nivel european este strictă. Fiecare stat membru trebuie să se asigure că cel puțin 50% dintre clienți au contoare inteligente instalate până în anul 2030. Până în 2033, gradul de acoperire trebuie să ajungă la 65%.

Propunerea legislativă a Comisiei Europene va fi prezentată oficial pe data de 15 iulie.