Croaţia inaugurează un pod de importanță crucială spre Dubrovnik
Croaţia inaugurează marţi un pod de importanță majoră, care va lega sudul litoralului său, inclusiv oraşul turistic medieval Dubrovnik, de restul ţării, ocolind o mică fâşie a coastei bosniace, notează France Presse.

După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, graniţele republicilor ei federale au devenit cele ale noilor state. Regiunea Dubrovnik, „perla Adriaticii”, a fost astfel separată faţă de restul Croaţiei de ieşirea bosniacă la mare.
Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la obţinerea independenţei în 1991
De asemenea, pentru cei 90.000 de locuitori ai acestei zone şi pentru turişti, deschiderea „Podului Peljesac” înseamnă sfârşitul orelor de aşteptare la frontieră, în special în sezonul estival, pentru a intra în Bosnia, apoi pentru a ieşi zece kilometri mai departe.
„Devenim, în sfârşit, o parte integrantă a Croaţiei”, şi-a exprimat bucuria Mario Radibratovic, un cultivator de crustacee din Peninsula Peljesac, legată în prezent de coastă printr-un pod hobanat, lung de 2,4 kilometri, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la obţinerea independenţei în 1991, notează Agerpres.
În plus, pentru locuitorii peninsulei pitoreşti, cunoscută şi pentru vinurile sale, plajele cu pietriş şi de asemenea populară printre surferi, aceasta înseamnă sfârşitul durerilor de cap cauzate de oprirea la graniţa cu Bosnia sau de feriboturile rare.
În loc să aştepte ore întregi la frontieră, va fi suficientă de acum traversarea în câteva minute a podului ce leagă localitatea Brijesta, din peninsulă, de Komarna, vizavi, şi a cărui deschidere va fi sărbătorită marţi seară cu mare pompă.
De ani de zile, Croaţia dorește să remedieze problema lungilor aşteptări la frontieră prin construirea unui pod în faţa oraşului bosniac Neum. Lucrările de construcţie au fost începute pentru prima dată în anul 2007, încetând apoi la scurt timp din lipsă de fonduri.
85% din costuri au fost acoperite din fonduri europene
Astfel că, la patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană în anul 2013, ţara a obţinut de la blocul comunitar 357 milioane de euro pentru reluarea proiectului, adică 85% din costul estimat la 420 de milioane de euro inclusiv cu căi de acces. Lucrarea a fost relansată de această dată de un consorţiu chinez, „China Road and Bridge Corporation”, care a livrat-o la termenul prevăzut.
Mai mult, la un moment dat, proiectul i-a înfuriat pe unii lideri bosniaci care se temeau că podul va împiedica intrarea navelor de tonaj mare în Golful Neum. Zagrebul a acceptat în cele din urmă să mărească înălţimea podului la 55 de metri, chiar dacă această modificare a crescut costul.
Podul va fi deschis în mijlocul sezonului turistic, în timp ce Croaţia, care a primit în anul 2019 aproape 20 de milioane de turişti, speră într-o revenire la cifrele din perioada pre-pandemică.
„Importanţa podului este enormă, nu numai din punct de vedere emoţional datorită conexiunii dintre teritoriul croat, ci şi pentru turism şi economie în general”, a precizat de curând ministrul croat al transporturilor, Oleg Butkovic.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Guvernul francez ar fi analizat oprirea accesului la platformele sociale sau la internet mobil înaintea manifestațiilor
Rusia trimite motorină către porturile americane în trei petroliere
Stubb și Støre i-au cerut lui Putin încheierea războiului din Ucraina într-un apel de 90 de minute
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Delia este anunțată pentru concertul de Revelion din Bistrița. Va cânta cel puțin o oră în Parcul Municipal
Lyla
Cât de des faci analiza de colesterol după 30 de ani și când sunt utile alte teste
Revista Ioana
Universitatea din Iași va plăti și psihologi din afara ei pentru studentele afectate de hărțuire. Cele care au întrerupt studiile pot reveni
Financiarul
ASF: Cum transformă inteligența artificială piețele financiare și ce provocări aduce pentru supravegherea acestora?
Dolce Sport
Cristiano Ronaldo s-a retras de la naționala Portugaliei fără să fi jucat împotriva României
GetPony
Pregătirea mașinii pentru iarnă poate costa 1.095,08 lei doar pentru patru anvelope 205/55 R16 și montaj