Cum a condus Tim Cook imperiul Apple 15 ani folosind o tehnică neașteptată?

Maestrul tăcerii

„Tim Cook este unul dintre cei mai buni ascultători pe care i-am întâlnit vreodată”, spune fără ocolișuri Kim Scott, autoare de succes și fost mentor pentru directori din companii precum Dropbox, Twitter sau Qualtrics. Fosta profesoară de la Apple University subliniază că, într-o lume a tehnologiei unde liderii sunt adesea apreciați pentru cât de vocali și rapizi sunt, abordarea lui Cook merită studiată.

Nu e vorba de a fi pasiv, ci de a crea spațiu pentru ca alții să gândească și să vorbească.

Vocea celor tăcuți versus zgomot

Iar această filosofie nu era singulară în companie. Scott evocă o lecție predată de Jony Ive, legendarul director de design al Apple, care susținea că rolul cel mai important al unui manager este să „le dea voce celor tăcuți”. O perspectivă complet diferită de cea a fostului CEO Google, Eric Schmidt, care, dimpotrivă, își îndemna oamenii „să fie zgomotoși!”.

E drept că, la prima vedere, par două metode opuse. Și totuși, ambele urmăreau același scop: să se asigure că toate ideile sunt auzite. Pe lângă aceste modele, în Silicon Valley circulă și tehnica lui Paul Saffo, profesor la Stanford, denumită „opinii puternice, susținute slab”. Aceasta presupune exprimarea unor poziții ferme, uneori chiar „scandaloase”, pentru a provoca o reacție și a scoate la suprafață cel mai bun răspuns posibil.

Interviul salvat de un cutremur

Kim Scott povestește un episod relevant chiar de la interviul său de angajare la Apple. Fusese avertizată că Tim Cook are obiceiul de a lăsa să se instaleze tăceri lungi și apăsătoare. În ciuda avertismentului, presiunea momentului a făcut-o să reacționeze exact pe dos, „vorbind fără oprire, din nerăbdare, povestindu-i mult mai multe despre o greșeală pe care o făcusem decât intenționasem”.

A urmat un moment de panică pură. „Tocmai când mi-am dat seama, cuprinsă de panică, că eram pe punctul de a dezvălui ceva care m-ar fi putut costa slujba, camera a început să se cutremure. Am fost ușurată să fiu salvată de un cutremur real”.

O lecție învățată pe pielea ei.

Riscurile tăcerii absolute

Managerii instruiți la Apple University au învățat ulterior că tăcerea, combinată cu o expresie facială neutră, îi determină pe oameni să fie mult mai sinceri. Unul dintre studenții lui Scott a explicat logica: „Dacă arătam vreo reacție, oamenii îmi spuneau adesea ceea ce credeau că vreau să aud”.

Numai că, hai să vedem și partea cealaltă, tăcerea poate avea și un dezavantaj major. V-ați gândit vreodată cum e să încerci constant să descifrezi ce gândește șeful tău? Când un lider nu își exprimă deloc gândurile, angajații pot pierde timp prețios încercând să ghicească ce are în minte sau, mai rău, pot simți că tăcerea este o capcană. Scott avertizează că un lider nu trebuie să fie „inutil de impenetrabil” și că trebuie să existe un echilibru pentru a nu crea anxietate.

Deși era în general un om al tăcerii, cuvintele lui Cook aveau o greutate enormă. Când vorbea, deși o făcea încet, gândirea sa era „întotdeauna extrem de clară”, un stil care îi obliga pe toți cei din jur la o atenție maximă.