Armata Statelor Unite a prezentat luna trecută prima sa grenadă letală nouă de la Războiul din Vietnam. Se numește M111 și, spre deosebire de muniția clasică, folosește unde de șoc pentru a elimina inamicii, nu șrapnel, fiind gândită special pentru luptele urbane.
O armă pentru lupte în spații închise
Cum vine asta, mai exact? Grenada M111 are un înveliș exterior din plastic care, la detonare, se vaporizează complet. Forța exploziei este cea care ucide sau imobilizează, nu fragmentele metalice. Această metodă, cunoscută ca suprapresiune de explozie (BOP), este devastatoare în spații închise, precum camerele unei clădiri.
Efectele asupra corpului uman sunt extreme.
„Când unda de înaltă presiune loveşte pe cineva, aceasta comprimă şi decomprimă violent ţesutul”, explică o fișă informativă a armatei.
Practic, inamicii nu au unde să se ascundă în spatele mobilei sau al pereților subțiri, așa cum s-ar întâmpla în cazul unei grenade cu fragmentație. „Timpanele, plămânii, ochii şi tractul gastro-intestinal sunt cele mai expuse riscului de ruptură şi leziuni grave în urma exploziilor de mică amploare”, se mai arată în descrierea tehnică.
Iar undele de șoc mai puternice pot provoca leziuni cerebrale sau chiar amputarea membrelor. Grenada este alimentată cu RDX, un explozibil folosit pe scară largă de armata americană de decenii.
Lecțiile dureroase din Irak
Dar de ce era nevoie de o asemenea schimbare? Dezvoltarea noii muniții cilindrice, de dimensiunea palmei, a venit ca urmare directă a experienței acumulate în războaiele din Orientul Mijlociu, în special în Irak. Colonelul Vince Morris, manager de proiect la Picatinny Arsenal din New Jersey, a fost foarte clar.
„Una dintre lecţiile cheie învăţate din luptele urbane din Irak a fost că grenada M67 nu era întotdeauna instrumentul potrivit pentru această misiune. Riscul de a ucide propriii soldaţi de cealaltă parte a zidului era prea mare”, a declarat Morris. Șrapnelul grenadei M67 poate ricoșa din pereți sau poate penetra ziduri subțiri, punând în pericol forțele aliate. Noua grenadă elimină acest risc. „O grenadă care utilizează BOP poate curăţa rapid o încăpere de combatanţi inamici, lăsându-i fără niciun loc unde să se ascundă, asigurând în acelaşi timp siguranţa forţelor aliate”, a adăugat colonelul.
O istorie care începe în 1968
Iar M111 este, pe bune, prima grenadă nouă introdusă în dotarea forțelor americane din 1968. Atunci a intrat în luptă modelul MK3A2, în timpul Războiului din Vietnam. Acea muniție a fost însă retrasă în anii ’70 deoarece conținea azbest (un material cancerigen), lăsându-i pe soldați cu modelul principal actual, M67.
M67 nu dispare.
Grenada cu fragmentație va fi păstrată în dotare, dar va fi folosită exclusiv pe teren deschis, „pentru a maximiza efectele letale ale fragmentaţiei”, conform comunicatului armatei. Soldații vor primi M111 doar pentru misiuni în interior. Istoricul grenadelor americane include și modelul M26 din anii ’50, dar și legendara Mk 2, supranumită grenada „ananas” datorită aspectului, care a fost folosită din Primul Război Mondial până după al Doilea Război Mondial.
Alternative similare în uz
Armata nu este singura ramură care adoptă această tehnologie. Corpul de Marină al SUA achiziționează și el o grenadă bazată pe suprapresiunea exploziei, modelul M21, produsă de compania norvegiană Nammo. În plus, forțele armate americane dispun deja de o armă cu un principiu similar, grenada termobarică, cunoscută și ca muniție combustibil-aer. Aceasta eliberează o ceață de combustibil în aer pe care apoi o aprinde, generând o undă de șoc puternică și o minge de foc care consumă oxigenul din zona exploziei.
