Sistemul de învățământ din România traversează o nouă perioadă de incertitudine majoră după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Mihai Dimian, numit la conducerea Ministerului Educației pe 3 martie, își încheie mandatul cu puteri depline după doar puțin peste două luni. Va asigura interimatul pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, însă cu atribuții strict limitate la funcționarea administrativă.
Un portofoliu condus din spatiul online
Numirea sa a venit pe filiera PNL, deși nu este membru de partid, după o perioadă de peste două luni în care premierul Ilie Bolojan a căutat un succesor pentru Daniel David. Fostul rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a preluat un domeniu critic, dar stilul său de management a ridicat semne de întrebare încă din primele zile.
Dar cum se poate conduce un minister fără comunicare directă? De la preluarea funcției și până la căderea executivului, Dimian nu a organizat nicio conferință oficială de presă pentru a-și prezenta prioritățile. A preferat intervențiile punctuale și mesajele pe rețelele sociale.
Cifrele vorbesc de la sine.
Printre puținele intenții clare s-a numărat planul de a crește plata cu ora cu 50% pentru profesori. Iar recent, a generat o controversă publică declarând că părinții poartă responsabilitatea pentru eșecul elevilor la simulări.
Lipsa unei viziuni pe termen lung
Experții din sistem și reprezentanții elevilor conturează imaginea unei administrații de tranziție. Într-o analiză detaliată publicată recent de Adevarul, Mihnea Haiduc, președintele Consiliului Național al Elevilor, punctează clar situația din teren.
„Au fost două luni liniștite, însă această liniște nu a însemnat nici stabilitate, nici performanță și nici, în mod real, o soluție pentru problemele din educație”, declară liderul elevilor.
Și analiza sa merge mult mai în profunzime. „Spre deosebire de unii dintre predecesorii săi, domnul Dimian nu a venit cu foarte multe direcții „vizionare”. Pe de o parte, acest lucru a avut și o componentă pozitivă: părea mai ancorat în realitatea din teritoriu și în problemele concrete ale sistemului. Pe de altă parte însă, lipsa unei viziuni clare asupra portofoliului pe care îl coordonezi devine, inevitabil, o problemă de management, pentru că fără obiective asumate și fără o direcție coerentă este foarte greu să livrezi rezultate consistente. Cu atât mai mult cu cât domnia sa a afirmat în repetate rânduri, atât în cadrul unor evenimente, cât și în declarații publice, că nu știe cât timp va rămâne în funcție”, explică Haiduc.
Tot el menționează că ministrul „a avut încercări, timide ce-i drept, de a-și exprima dorința de schimbare pe anumite teme, cum ar fi introducerea mai multor discipline la Evaluarea Națională. Noi am fi vrut, și vrem în continuare, să vedem duse la capăt reformele începute de ani de zile și lăsate în aer”.
Impactul instabilitatii politice asupra reformelor
Profesorul Doru Căstăian oferă o perspectivă extrem de dură asupra activității ministeriale din această primăvară.
„Nu mi se pare că a făcut vreo diferență sau că a creat ceva substanțial domnul ministru în aceste două luni. Poate că mi-a scăpat mie ceva, însă realmente nu îmi vine nimic în minte. E adevărat, sunt doar două luni și acest interval la șefia unui minister înseamnă foarte puțin”, arată cadrul didactic.
Numai că așteptările erau legate de corectarea unor erori din trecut. „Mi-aș fi dorit foarte mult ca ministrul Dimian să reconsidere măsurile care au fost luate de predecesorul dânsului. Pentru că, după părerea mea, sunt măsuri superficiale, pur contabile, care au produs,,rău nou” și au agravat rele mai vechi din interiorul sistemului. Nu că el nu ar trebui reformat, suntem mulți care vorbim despre asta de mult timp încoace. Însă măsurile acestea care au fost luate având în minte doar un deficit bugetar sunt măsuri care ar fi trebuit regândite și reconsiderate din multe puncte de vedere.”
Căstăian descrie instabilitatea cronică drept un „efect de bocanc în viscerele educației”.
Adaugă apoi o observație amară. „Partea bună, dacă îmi permiteți o doză de umor negru, e că învățământul e deja atât de obișnuit cu șocurile astea, încât cel mai probabil nu le va mai resimți și va continua în logica lui autoimună mai departe.”
Limitele unui ministru interimar
Gabi Bartic, specialistă în politici educaționale, evaluează la rândul ei situația lăsată în urmă de actuala conducere. „A fost un mandat scurt, în care s-au văzut mai degrabă intenții și poziționări decât direcții clare duse până la capăt”, afirmă aceasta.
V-ați întrebat vreodată cum se măsoară succesul unei măsuri guvernamentale? Bartic explică exact ce lipsește din ecuație. „Cred că ceea ce a lipsit a fost un semnal ferm că elevul este, în mod real, în centrul tuturor deciziilor din sistem. Asta înseamnă nu doar discurs, ci și politici și mecanisme care pornesc de la întrebarea simplă: ce schimbă concret această decizie pentru copilul din clasă? Fără acest reper, există riscul ca multe inițiative, chiar bine intenționate, să rămână la nivel de sistem, fără să se vadă în mod real în progresul elevilor”.
E drept că un mediu politic volatil distruge orice planificare pe termen mediu și lung. „Cred că era un moment bun pentru a deschide o conversație onestă despre ce înseamnă performanța și calitatea în educație: cum o definim, cum o măsurăm și cum o folosim în deciziile de sistem, fie că vorbim despre elevi, profesori sau managementul școlilor. Înțeleg că într-un context sensibil există tentația de a evita subiectele care pot genera tensiune. Dar fără aceste discuții, riscăm să amânăm exact reformele de care sistemul are cea mai mare nevoie.”
Costul economic și social al acestor blocaje este imens pentru dumneavoastră, fie că sunteți antreprenori sau investitori care caută forță de muncă pregătită. „Educația este unul dintre domeniile care suferă cel mai mult de pe urma instabilității politice, pentru că reformele reale au nevoie de mandate mai lungi decât media aceasta de sub un an a mandatelor post-decembriste. Fiecare schimbare de conducere riscă să reseteze prioritățile, să întârzie proiecte și să fragmenteze eforturile deja începute. În acest context, sistemul rămâne blocat într-o succesiune de inițiative care nu apucă să producă rezultate”, avertizează Gabi Bartic.
Până la urmă, Dimian nu va putea schimba mare lucru în următoarele 45 de zile. Din postura de interimar, legislația nu îi permite să inițieze politici majore, să promoveze ordonanțe importante sau să facă numiri strategice. Recordul istoric de cel mai scurt mandat rămâne la Ioan Mang (doar opt zile între 7 și 12 mai 2012, pe fondul unui scandal de plagiat), dar mandatul actual se înscrie ferm în tiparul fragmentării care blochează evoluția administrativă a României.
