Cum pot elvețienii să conteste legile Parlamentului și să ceară schimbarea Constituției

Propunerea ar fi înscris în Constituție interdicția alianțelor cu organizații militare și a reluării sancțiunilor economice împotriva unei țări terțe, cu excepția celor decise de ONU, potrivit Ziare.com.

Cetățenii pot contesta o lege sau pot propune modificarea Constituției

În Elveția, votul popular poate interveni după o decizie a Parlamentului, dar poate porni și de la o propunere a cetățenilor. Pragurile de semnături, termenele și condițiile de adoptare diferă în funcție de procedură.

La nivel federal funcționează trei mecanisme:

• Referendumul obligatoriu se declanșează automat pentru modificări constituționale sau pentru aderarea la diferite organizații internaționale. Adoptarea necesită atât majoritatea alegătorilor, cât și majoritatea cantoanelor.
• Referendumul facultativ permite contestarea unei legi adoptate de Parlament. Poate fi declanșat prin 50.000 de semnături sau la cererea a 8 cantoane, în termen de 100 de zile de la adoptarea legii. Este necesară majoritatea simplă.
• Inițiativa populară urmărește modificarea parțială sau completă a Constituției. Declanșarea procedurii cere 100.000 de semnături în 18 luni, iar adoptarea necesită votul a jumătate dintre alegători și dintre cantoane.

Scrutinele federale sunt grupate în până la patru duminici pe an. În aceeași zi, alegătorii pot răspunde mai multor întrebări de nivel federal, cantonal și comunal. Astfel, media de aproximativ trei referendumuri anual cuprinde mai multe probleme dezbătute și votate.

Votul popular a vizat pensiile, sănătatea și imigrația

Scrutinul privind neutralitatea a fost al treilea referendum federal din acest an și al 34-lea din ultimii 10 ani. Din 1848, alegătorii elvețieni au fost chemați la referendum de 332 de ori.

Comparația cu România arată frecvențe diferite: în 36 de ani de democrație, românii au fost chemați de șapte ori la referendum. Două voturi au privit demiterea președintelui, două au vizat adoptarea sau modificarea Constituției, iar trei au abordat probleme punctuale, fără caracter obligatoriu. Ziare.com apreciază că acestea din urmă au avut rațiuni electorale.

În Elveția, temele asupra cărora s-au pronunțat alegătorii au inclus:

• introducerea unei a 13-a pensii anuale;
• finanțarea sistemului medical;
• donarea de organe;
• legea CO₂;
• pesticidele;
• imigrația;
• neutralitatea;
• finanțarea radioteleviziunii publice.

Cristian Pîrvulescu critică reducerea problemelor complexe la două răspunsuri

Politologul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, descrie practica elvețiană ca pe un control al cetățenilor asupra Parlamentului. El consideră însă că referendumul simplifică excesiv realitatea, obligând alegătorii să răspundă afirmativ sau negativ unor probleme mult mai complexe.

Despre folosirea politică a acestui instrument, el a declarat într-o intervenție pentru Ziare.com: „Mai mult, referendumul a început să fie folosit de extremiști pentru validare și legitimare. În Elveția, procedura este ceva mai complicată. O lege votată de Parlament are un termen până când poate fi supusă referendumului și în funcție de interesul pe care-l au, partidul popular folosește referendumul pentru a se legitima”.

În evaluarea sa, reducerea opțiunilor favorizează confruntarea populistă, un pericol pe care îl vede și în România. Pîrvulescu invocă votul pentru Brexit pentru a arăta că o decizie a majorității poate afecta și minorități numeroase.

Politologul își formulează astfel obiecția față de raportul dintre votul majorității și democrație: „Din punctul meu de vedere, democrația directă nu este democrație. În tradiția democrației antice, poate este, dar democrația presupune compromis și apărarea minorităților. Pe câtă vreme, referendumul este total opus. Presupune impunerea dictaturii majorității împotriva minorității”.

El susține că referendumul intră în conflict cu democrația reprezentativă și ar trebui folosit ca ultimă soluție, după epuizarea celorlalte instrumente. Despre particularitățile statului elvețian, a afirmat: „Elveția nu este un exemplu pentru parlamentarism. Este o republică cu un statut aparte și cu o statalitate improbabilă, care supraviețuiește mai degrabă datorită solidarității pe care au construit-o în timp și, evident, datorită condițiilor excepționale pe care le au. Este totul un paradis financiar”.

Politologul invocă precedente istorice în critica referendumului

Pîrvulescu leagă originile practicii elvețiene de perioada napoleoniană: „În primul rând, povestea referendumului elvețian este destul de tristă, pentru că acesta a fost introdus de către Napoleon ca un exercițiu de atașare a Elveției de Republică. Era Cisalpina, care este atașată Republicii și apoi devine parte a Imperiului Francez. În această formulă, după Revoluția Franceză, pentru a avea aprobarea poporului, absenteismul era considerat vot în favoare”.

Republica Cisalpină a existat între 1797-1802, ca stat-satelit creat de Napoleon Bonaparte în nordul Italiei. Se învecina direct cu Elveția și a inclus teritorii disputate istoric, între care regiunea Valtellina.

Deși admite că referendumul poate fi util, politologul invocă și plebiscitul care l-a făcut pe Adolf Hitler Führer în Germania. Despre vulnerabilitatea acestui instrument, el a adăugat: „Este foarte ușor de manipulat. Prea ușor”.

Următorul referendum federal elvețian este programat pentru finalul lunii noiembrie.

Cristian Pîrvulescu a mai declarat: „Dintr-o dată, minoritățile sunt pur și simplu laminate, iar minoritățile sunt, dacă ne uităm la referendumul pentru Brexit, suficient de numeroase”.