De ce vor autoritățile să interzică centralele de apartament.
Centralele de apartament ar putea fi interzise în blocurile care se construiesc acum, conform unui proiect pe care îl pregătește Ministerul Mediului.
Astfel, locuințele noi se vor putea racorda la sistemul centralizat de încălzire sau vor fi instalate centrale de cvartal. Adică unul sau mai multe blocuri să fie legate la centrale mai mici, amplasate în apropierea imobilelor.
„Unul din motive este faptul că o centrală de cvartal poluează mult mai puțin decât necesarul de centrale individuale care încălzesc același număr de apartamente. O centrală de cvartal poate încălzi circa 500 de apartamente. Este echivalentul a 500 de centrale individuale care fiecare emană, printr-un coș de la toate înălțimile blocului aceste noxe, polulează mai mult”, a precizat la Digi24 Alexandru Burghiu, fost director la Termoenergetica.
„În plus, o centrală de cvartal are obligativitatea ridicării coșului deasupra imobilului, gazele ajung mult mai greu la locatarii din bloc. Comparăm 50 de țevi scoase de la parter până la etajul 4 cu una scoasă deasupra blocului”, a mai spus el.
Burghiu spune că cei care construiesc un bloc au și obligația de a asigura și încălzirea imobilului.
Acesta a susţin că măsura va fi luată doar pentru blocurile noi, deoarece în București, de exemplu, nu pot fi construite centrale de cvartal pentru clădirile deja existente, pentru că nu există capacitate suficientă de transport a gazului natural care să le alimenteze.
Pe de altă parte, sistemul centralizat de încălzire trebuie de asemenea, modernizat, având în vedere că în unele orașe, inclusiv Capitala, sunt în mod obișnuit probleme cu apa caldă și căldura.
În plus, declarațiile lui Burghiu vin după ce ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a afirmat săptămâna trecută că ministerul pe care îl conduce pregătește un set de măsuri prin care se va interzice instalarea centralelor termice de apartament în blocurile care se construiesc acum.
„Atât ministerul, cât și UAT-urile și cetățenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat. Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuințelor și în urma traficului substanțele nocive rămân blocați în straturile de aer în apropierea suprafeței, mai ales dacă vremea este liniștită, rece și uscată”, a spus Tanczos Barna pe Facebook.
„Din aceste considerente, pregătim la minister un set de măsuri care conține printre altele și interdicția de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum. Aceste locuințe noi vor putea avea centrală comună sau va trebui să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor care trebuie să fie modernizate pe baza unui plan de acțiune. Doar astfel putem reduce semnificativ emisiile clădirilor”, a mai adăugat acesta.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Taxa de 25 de lei pe colet a adus statului aproape 321 de milioane în șase luni, dar încasările au scăzut cu 30,6%
România și Ucraina accelerează proiectele de la Sulina și Siret. Cum se schimbă tranzitul cerealelor ucrainene
România produce 49.000 de barili de țiței pe zi, dar are carburanți mai scumpi decât vecinii. De unde vine diferența
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Ce recomandă CDC pentru vaccinul MMR la copii, adulți și înainte de călătoriile în străinătate
Financiarul
Waymo vizează lansarea comercială în Singapore în 2028, după cartografiere și teste autonome în 2027 cu șoferi de siguranță
Dolce Sport
Gianluigi Buffon spune că și-a pus fericirea pe primul loc și explică demisia din federația italiană după eliminarea Italiei
GetPony
Cadillac Eldorado din 1973, verificat la RAR Iași. Are 5,66 metri și aproape doi metri lățime
Bravonet
Rudimental și WHOMADEWHO vin la iMapp București 2026. Intrarea este gratuită pe 19 și 20 septembrie
Lyla
Elisa Port spune că 90% dintre femeile cu cancer de sân nu au antecedente familiale