Sari la conținut

Decizia momentului privind Pfizer!

Anunţul momentului cu privire la vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer. Decizie majoră luată în Statele Unite. Ce a hotărât Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor?

Lectură: 2 min
Decizia momentului privind Pfizer!

Modificare majoră în privinţa vaccinării în America

Anunţul momentului privind doza 3 de la Pfizer! Cum se va administra în SUA?

Aşadar, se schimbă modul în care se administrează a treia doză. Concret, americanii care s-au imunizat cu schema completă de la Pfizer vor primi doza booster cu o lună mai devreme faţă de îndrumările anterioare ale Guvernului federal, respectiv la cinci luni după a doua doză, în loc de şase luni.

Astfel că, decizia oficială a fost anunţată marţi, 4 ianuarie, atunci când CDC (Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor) a actualizat perioada de aşteptare recomandată pentru persoanele vaccinate cu schema completă a vaccinului Pfizer/BioNTech, conform CNBC.

Recomandările privind Moderna şi Johnson&Johnson rămân neschimbate

Mai mult, această schimbare vine la numai o zi după ce FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente) a autorizat administrarea rapelurilor Pfizer la un interval de 5 luni şi a treia injecţie pentru copiii între 5 şi 11 ani cu sistemul imunitar compromis.

Pe de altă parte, americanii care s-au vaccinat cu serul dezvoltat de compania Moderna trebuie să aştepte tot cel puţin şase luni după finalizarea schemei complete pentru a primi cea de a treia doză. Cât despre vaccinul Johnson&Johnson, rapelul se administrează la cel puţin două luni după prima doză.

În aceiaşi zi, în urma recomandărilor făcute de FDA, oficialii CDC au hotărât că a treia doză va putea fi administrată şi copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care au un sistem imunitar moderat sau sever compromis.

Motivul pentru aceste schimbări: nevoia de protecţie împotriva tulpinii Omicron

Rochelle Walensky, directorul CDC a declarat:

“Recomandările de astăzi asigură că oamenii pot obţine un spor de protecţie în faţa Omicron, în contextul creşterii numărului de cazurilor în întreaga ţară, şi asigură că cei mai vulnerabili copii pot primi o doză suplimentară pentru a optimiza protecţia împotriva COVID-19.”

Conform cercetărilor efectuate în laboratoarele Pfizer, dar şi a datelor obţinute în condiţii reale în Marea Britanie, dozele de rapel cresc în mod semnificativ protecţia împotriva infecţiei cu noua tulpină Omicron.

Distribuie

Gabriel Enache este un jurnalist experimentat în domeniul știrilor de actualitate, cu peste 8 ani de activitate la News24.ro. Se specializează în analiza rapidă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și politice. Abilitatea sa de a sintetiza informațiile esențiale îl recomandă ca o sursă de încredere pentru publicul larg. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră