Decizie pentru elevii din România!
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis public că zilele pentru examenele finale ale elevilor nu vor fi schimbate, indiferent de numărul persoanelor infectate cu Sars-CoV-2.

„Nu putem și nu vrem să mutăm Bacalaureatul și Evaluarea Națională”, a precizat acesta.
Astfel, marți, 11 ianuarie, Sorin Cîmpeanu a reamintit că Alexandru Rafila a explicat clar că elevii vor reveni la orele online pentru o scurtă perioadă numai dacă sistemul sanitar și secțiile ATI vor resimți o presiune majoră din cauza epidemiei de coronavirus.
„Am înțeles foarte bine de la ministrul Sănătății că trebuie legat de presiunea care se pune pe spitale, unul din parametrii care trebuie luați în calcul pentru eventualitatea intrării în online a școlii. Intrare în online, deci vacanță forțată deja a fost dată două săptămâni anul trecut, cu consecințe foarte neplăcute, cu elevii de gimnaziu și liceu care au trebuit să înceapă școala mai devreme, pe 3 ianuarie, cu vacanța intersemestrială care nu există, prima vacanță va fi luată pe 15 aprilie. Deja sistemul de educație a suferit destul.
Știți că în Franța am avut zile cu 350.000 de cazuri și ministrul Jean-Michel Blanquer, ministrul (francez) al educației, nu a închis școlile, deși și acolo diversitatea opiniilor este foarte mare. Nu le-a închis nici acum, nici înainte, asta la 350.000 de cazuri. Noi suntem la 8.000 de cazuri.
Slavă Domnului, din fericire, cu varianta asta înțeleg că nici noi n-avem… și sper să rămânem în această situație, în care n-avem atât de multe cazuri grave care să genereze blocarea spitalelor”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ce se întâmplă cu Bacalaureatul în 2022?
Totodată ministrul a informat elevii din clasele a VIII-a și a XII-a că examenele finale se vor susține la în zilele deja stabilite, iar o posibilă intrare în posibilă reintrare în programul online sau într-o vacanță forțată sunt complet excluse.
„Nu putem să mutăm examenele naționale și nu vrem să mutăm examenele naționale de la datele cunoscute, Bacalaureat și Evaluare Națională, și atunci, dacă am fi obligați, vacanță forțată în niciun caz, intarea în online, de asemenea, generează pierderi”, a precizat acesta la B1TV.
Anul școlar următor va fi mai lung? Ministrul Educației a aruncat bomba
Tot în aceiaşi seară, Sorin Cîmpeanu a spus public că structura anului școlar 2022-2023 ar putea fi schimbată. Va fi un an mai lung, pentru că elevii s-ar putea reîntoarce în clase mai devreme, iar cursurile s-ar putea termina mai târziu la finalul semestrului II.
În curând, propunerea sa va fi analizată de specialişti şi apoi vor fi anunțate zilele oficiale de începere și de încheiere ale viitorului an școlar. Pentru moment, structura anului școlar 2021-2022 nu va fi modificată.
„Ar putea începe mai devreme, posibil între 3 și 11 septembrie și ar putea să se termine mai târziu. Va fi o perioadă de cursuri mai lungă, nu vă pot spune acum”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Complexul Energetic Oltenia ar putea primi 425,8 milioane de lei pentru certificatele de emisii. Deputații decid după votul Senatului
Ce faci dacă te atacă un câine și cum îngrijești mușcătura
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Guvernanța corporativă în era inteligenței artificiale, perspectiva României la OCDE
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
FC Botoșani a egalat Oțelul Galați la ultima fază, 1-1 în ultimul meci al turului
GetPony
Motorina standard s-a ieftinit cu 5 bani pe litru la patru rețele
Bravonet
Alina Eriko s-a împăcat cu fostul iubit și locuiește la el, spune mama ei
Lyla
Cum îți dai seama de ce te simți epuizată în relație, deși partenerul nu a greșit cu nimic
Revista Ioana
Husa completă a unității exterioare de aer condiționat poate reține umezeala și strica compresorul la pornire
Financiarul
Apartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro