Discord, platforma de chat dedicată jocurilor video, ar putea deveni noul rival al Facebook
Discord, platforma de chat dedicată gamerilor, are în plan să-şi mărească publicul, obiectiv care ar putea aduce marilor aplicaţii social media un nou rival, scrie FT.

În ultima perioadă, Jason Citron, director executiv şi fondator al platformei de chat axată pe jocuri, Discord, a respins o serie de potenţiali pretendenţi, inclusiv o ofertă de 12 miliarde de dolari de la Microsoft, raportând interesul companiilor cum ar fi Twitter, Amazon şi Epic Games.
„De când era clar că începem să avem succes, oamenii au început să se apropie de noi”, a precizat inginerul de software în vârstă de 36 de ani într-un interviu acordat Financial Times.
Însă Citron are în vedere un alt obiectiv şi anume, dezvoltarea Discord dintr-o aplicaţie de nişă, cu 150 de milioane de abonaţi care folosesc platforma pentru a discuta între ei în timpul jocurilor, într-o aplicaţie dedicată unui public de masă.
„Există această mare tendinţă a oamenilor care trec de la servicii de comunicare social media larg deschise la locuri mai mici şi mai intime”, a declarat el. „Suntem o parte semnificativă a modului în care evoluează acest lucru pe internet”.
Discord, fondată în 2015 de către Citron, el însuşi dezvoltator de jocuri video, astăzi platforma este împărţită în aşa-numitele „servere”, sau grupuri de interese dedicate invitaţiilor care au propriile reguli interne. În cadrul unui server individual, pot exista mai multe „canale” – spaţii vocale, video sau text cu mai multe persoane – unde utilizatorii pot comunica.
De asemenea, formatul este ezoteric, dar reflectă elemente ale platformei Facebook, dar şi pe cele ale rivalilor mai mici, cum este Telegram, Cubhouse, Reddit şi Slack.
Totodată, numărul de utilizatori s-a dublat anul trecut, a mai spus Citron, pe măsură ce jucătorii au „adus la bord” prieteni care nu au legătură cu gamingul. Acest lucru a putut fi posibil datorită izolării, fapt care a sporit nevoia socializării în mediul online, mai ales în rândul tinerilor între 13 şi 24 de ani.
Inginerul de software are acum sarcina de a stabili un echilibru delicat între a păstra comunitatea sa de jocuri de lungă durată şi a atrage noi utilizatori mai puţin pricepuţi în tehnologie. Compania a lansat recent prima sa campanie de marcă – numită „Imagine a Place” – În luna iulie, cu un scurtmetraj cu Danny DeVito în rol principal.
Aşadar, veniturile s-au triplat la 130 de milioane de dolari în 2020, a menţionat Citron, confirmând un raport anterior al Wall Street Journal. În acest moment, utilizatorii pot cheltui 9,99 dolari pe lună sau 99,99 dolari pe an pentru un abonamentul premium, Nitro, care adaugă emoji exclusiv, avatare animate şi rezoluţie video mai mare.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Pirochim Victoria ar putea plăti penalități dacă întârzie plățile pentru fabrica de pulberi
Cum verifici publicul unui site de știri înainte să plătești pentru un articol de prezentare
Firmele vizate de anularea unor datorii de TVA pot cere banii plătiți înapoi. Refuzul ANAF poate fi contestat în 45 de zile de la comunicare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Filmul „Wild Horse Nine”, cu John Malkovich, are lansarea în România pe 6 noiembrie. Proiecții au fost programate și pe 4 noiembrie
Lyla
Primark a programat deschideri la Bacău pe 17 noiembrie și la București pe 26 noiembrie
Revista Ioana
Ce pui în pachetele de Moșii de toamnă și ce duci la biserică
Financiarul
Acțiunile Nvidia scădeau cu 8,3%, iar cele AMD cu 15,9% în timpul ședinței de joi
Dolce Sport
Care sunt marile reveniri din Champions League și ce le deosebește
GetPony
Radarele fixe din Timișoara pot avertiza șoferii, dar înregistrările nu sunt folosite pentru amenzi