Doi pensionari risca o amenda de 953 de lire. Au plantat flori pe spatiul verde
Doi pensionari din Marea Britanie se confrunta cu o factura de aproape 1.000 de lire sterline dupa ce au incercat sa infrumuseteze cartierul in care locuiesc. Hilary si Christopher Garner au cheltuit bani din propriul buzunar pentru a amenaja un spatiu verde lasat in paragina de un dezvoltator imobiliar, dar s-au trezit cu notificari de evacuare a plantelor si cu amenintarea unei penalizari financiare considerabile.
Cum s-a transformat o pasiune intr-un litigiu imobiliar
Hilary Garner, in varsta de 82 de ani, si sotul ei, Christopher, de 84 de ani, s-au mutat in noul lor cartier din satul Hallow, comitatul Worcestershire, in luna august 2024. Pasionati de gradinarit, cei doi au observat rapid o portiune de pamant neingrijita aflata chiar langa locuinta lor.
Si au decis sa actioneze.
Au scos din propriul buzunar peste 700 de lire sterline pentru a planta flori de aubrieta, eucalipt, ciresi si un artar japonez. Numai ca initiativa lor nu a fost deloc pe placul Ground Solutions UK Ltd, firma care reprezinta dezvoltatorul imobiliar al ansamblului. Compania le-a trimis rapid o notificare oficiala prin care ii acuza ca ocupa abuziv terenul si le cere sa elimine plantele.
Fosta lector universitar, Hilary nu isi explica reactia autoritatilor locale. „Se simte ca o vânătoare de vrăjitoare. Nu înțelegem ce se întâmplă. Casa noastră a fost ultima construită și ni s-a spus că de-a lungul acelei zone vor fi flori sălbatice și plante. Nu s-a făcut nimic, așa că ne-am gândit să amenajăm noi locul. Această mică bucată de teren ar trebui să fie un spațiu comun, care se întinde de-a lungul gardului împreună cu proprietățile vecinilor”, a declarat femeia.
Termen limita si amenintarea cu factura
Conform documentelor prezentate de firma de administrare, cuplului i s-a cerut sa aduca terenul exact la starea initiala. Daca refuza, dezvoltatorul va aduce o firma contractata pentru a smulge plantele, iar factura de 953,40 lire sterline le va fi imputata direct pensionarilor.
Cum vine asta, ca batranii deja platesc o taxa anuala de 320 de lire sterline chiar pentru intretinerea acelui spatiu comun? Asa cum relateaza Adevarul intr-un material publicat recent, femeia banuieste ca totul a pornit de la plangerea unui singur vecin nemultumit.
„Nu încurcă pe nimeni, așa că am fost absolut uimiți când am primit scrisori în care ni se spune că, dacă nu îndepărtăm toate plantele, o vor face ei, iar noi vom fi obligați să plătim aproape 1.000 de lire”, a explicat Hilary Garner.
Batranii au primit un ultimatum clar: data de 22 iunie pentru a elibera terenul.
Dar au refuzat sa cedeze.
Fost specialist in daune (pentru o mare companie de asigurari), Christopher e hotarat sa mearga pana la capat. „Deocamdată ne menținem poziția. Va fi interesant să vedem dacă vor avea curajul să vină și să le scoată. Am crezut că toată lumea va aprecia ce am făcut, vecinii, o fac,, însă nu și compania contractată să se ocupe de întreținerea spațiilor verzi”, a declarat pensionarul de 84 de ani.
Fiul lor, Nathan Garner, in varsta de 54 de ani, le ia apararea si critica dur atitudinea administratiei. „Unde este bunul-simț? Părinții mei înțeleg că terenul nu le aparține și că trebuie să existe acces pentru lucrări de întreținere sau la rețeaua de canalizare. Eu văd asta ca pe o formă de grădinărit urban neautorizat, care ar trebui încurajată. Ajută fauna și înfrumusețează un colț de iarbă lipsit de viață. Lumea a înnebunit”, a spus acesta.
Dezvoltatorul propune mutarea plantelor
De cealalta parte a baricadei, lucrurile se vad strict prin litera regulamentului.
Mike Pett, directorul companiei Ground Solutions, sustine ca sotii Garner au primit nu mai putin de cinci notificari inainte de amenintarea cu amenda. Oficialul afirma ca mai multi locuitori din zona s-au plans de modificarile aduse terenului, care apartine in mod legal dezvoltatorului imobiliar, iar regulile ansamblului rezidential interzic orice plantare fara autorizatie prealabila.
„Preferăm să evităm să apelăm la firme care să îndepărteze copacii și plantele, ceea ce ar genera costuri suplimentare. Problema poate fi rezolvată simplu, prin mutarea plantelor de pe terenul administrat pe proprietatea lor. În ciuda încercărilor noastre de a discuta atât prin corespondență, cât și telefonic, nu am reușit încă să ajungem la o soluție. totusi rămânem deschiși găsirii unei soluții practice și amiabile și ne-am bucura să discutăm în continuare cu domnul și doamna Garner”, a transmis directorul companiei intr-o declaratie oficiala.
Cert e ca termenul stabilit pentru 22 iunie a expirat, iar plantele se afla inca pe terenul disputat din Worcestershire, in timp ce firma de administrare trebuie sa decida daca va emite sau nu factura de penalizare de aproape 1.000 de lire pe numele celor doi pensionari.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
Generalul Adrian Ciolponea avertizează asupra unui flux persistent de drone rusești spre România
Un ucrainean de 24 de ani a fost reținut la București, suspectat de sabotaj pro-rus. Ce legătură are ancheta cu Berlinul
Incidentele aeriene se repetă la granița cu Ucraina, iar Tulcea intră din nou sub alertă după 57 de atacuri în 2026
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Poli Timișoara a urcat pe primul loc în Liga 2 după 3-0 cu ASA Târgu Mureș
GetPony
Parbrizul lipit îți poate salva viața la răsturnare. Mașina cere între 15 minute și 3 ore până la plecarea sigură după înlocuire
Bravonet
Doina Caramzulescu, vocea Radio Vacanța din 1967, a murit și lasă în urmă verile unei generații de la mare
Lyla
Ochelarii cu filtru de lumină albastră nu au beneficii pentru oboseala oculară digitală
Revista Ioana
Tensiunea de 140/90 mmHg înseamnă hipertensiune. Cum o măsori corect acasă și când 180/110 mmHg devine urgență
Financiarul
PSD se reunește luni la Sinaia pentru mandatul de negociere a guvernului. Ce se decide înaintea consultărilor de la Cotroceni