Elveția a ajuns în topul celor mai mari investitori străini din România. Volumul de capital elvețian pompat în economia noastră se ridică la aproape 4 miliarde de euro, în timp ce schimburile comerciale bilaterale au atins pragul de 3,8 miliarde de euro.
Banii elvețieni și direcțiile strategice
Ambasadorul Pietro Lazzeri, șeful Diviziei de Cooperare Economică și Dezvoltare a SECO, a venit la București pentru a evalua stadiul acestor investiții. Oficialul a detaliat planurile pe care Berna le are pentru piața românească.
„Sunt încântat să revin în România. Mă aflu aici cu două obiective principale. Primul este reuniunea anuală privind cooperarea în domeniul coeziunii europene, în cadrul căreia lucrăm cu România. Facem, o evaluarea a diferitelor programe și proiecte. În al doilea rând, eu vin din partea Ministerului Economiei, ia în acest context analizăm și relațiile noastre economice și comerciale, precum și investițiile elvețiene în România”, a declarat Pietro Lazzeri.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Avem un parteneriat istoric în ceea ce privește relațiile comerciale între cele două state. Vorbim de schimburi comerciale bilaterale de 3,8 miliarde (n.r., euro), iar Elveția se află printre primii șapte investitori, cu investiții de aproape 4 miliarde de euro aici, în România. Există un potențial mare în mai multe domenii: infrastructură, științele umane, inovare și digitalizare”, a explicat ambasadorul.
Unde merg fondurile și interesul pentru digitalizare
Într-un interviu publicat recent de Libertatea, oficialul elvețian a pus accent pe zonele economice care atrag cel mai mult capital. Domeniul medical și infrastructura conduc detașat.
„Cred că sectorul farmaceutic și medical este unul dintre acestea. Al doilea este infrastructura. Avem, si formarea profesională, educația, inovarea, iar eu cred că există un potențial foarte mare și interesant în domeniul digitalizării. Nu vreau să uit nici sectorul agroalimentar”, a precizat Lazzeri.
Ce înseamnă asta concret pentru piața muncii de la noi? Până la urmă, companiile caută medii dinamice unde inovația se poate aplica rapid.
„Avem un mediu foarte dinamic în Elveția. Aș spune că primul sector este digitalizarea, al doilea este tehnologia, apoi inovarea, sectorul agroalimentar și infrastructura”, a detaliat șeful SECO.
Iar prioritățile viitoare pentru întreprinderile mici și mijlocii sunt deja trasate clar.
„Da. Cred că este foarte important ca cele două țări să identifice împreună sectoarele prioritare. Am menționat deja unul: digitalizarea. Inteligența artificială, fireste . Apoi infrastructura este un alt domeniu, fireste . Sectorul agroalimentar este al treilea. Și, de ce nu, și sectorul energetic, unde România are foarte multe de oferit”, a adăugat oficialul.
A doua contribuție elvețiană și impactul direct
Programul de finanțare elvețian se află acum la a doua tranșă majoră. Banii sunt destinați reducerii disparităților economice și sociale.
„Așa cum ați menționat, este vorba despre a doua contribuție. Prima a decurs foarte bine. Cea de-a doua a început în 2025, iar acum ne aflăm în faza de implementare. Majoritatea programelor avansează, dar trebuie să ne asigurăm că etapa de alocare a fondurilor și implementarea propriu-zisă capătă acum mai mult ritm. Obiectivul principal este acela de a aduce beneficii cetățenilor români în mai multe domenii: sănătate, infrastructură, economie, locuri de muncă de calitate și mediu”, a explicat Pietro Lazzeri.
Să fim serioși, succesul acestor fonduri depinde enorm de capacitatea autorităților locale de a absorbi banii.
„Cred că, dacă ne uităm la diferitele programe, observăm că acestea reprezintă prioritățile decise bilateral. Ele răspund nevoilor cetățenilor români, iar instituțiile de la nivel central, dar și cele de la nivel local, sunt cele care implementează aceste programe împreună cu partenerii noștri. Obiectivul principal este acela de a transforma cu adevărat viața românilor și de a consolida prosperitatea, stabilitatea și dezvoltarea economică”, a declarat ambasadorul.
Dar planurile nu se opresc la marile corporații.
„Cred că această contribuție pentru coeziune este o bază foarte bună pentru dezvoltarea anumitor domenii. De exemplu, dacă mă gândesc la investiții, mă gândesc la sectorul bancar, la sectorul asigurărilor, dar și la faptul că avem companii elvețiene mari aici. Mi-aș dori să promovăm și mai mult IMM-urile: întreprinderile mici și mijlocii. De ce? Pentru că acestea sunt cele care inovează cu adevărat, sunt curajoase și sunt foarte prezente în diferite sectoare?”, a punctat Lazzeri.
Contextul politic intern și continuitatea
Dincolo de cifrele din economie, dialogul instituțional rămâne funcțional. Situația politică de la București, unde fostul ambasador al României în Elveția (Bogdan Mazuru) este implicat în consilierea fostului prim-ministru, nu schimbă abordarea Bernei.
„Avem relații pe termen lung, bazate pe încredere, prietenie, comerț și interese economice. Aparținem aceleiași mari familii europene, iar răspunsul meu este că Guvernului elvețian facem tot posibilul să privim spre viitor și, în ciuda unor evoluții politice interne, să rămânem pozitivi”, a concluziat ambasadorul.
Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice din Elveția gestionează în prezent implementarea a patru programe majore pe teritoriul României, cu termene clare de alocare a fondurilor în următorii ani.











