Femeile se vor pensiona la 65 de ani. Noul calendar de crestere a varstei incepe in iulie 2026

varsta pensionare femei

Femeile din România vor ieși mai târziu la pensie începând cu luna iulie 2026. Noua legislație prevede o creștere treptată a vârstei de retragere din activitate, care va ajunge în final la 65 de ani, egalând astfel pragul aplicat în prezent bărbaților.

Cum funcționează noul calendar

În acest moment, femeile se pot pensiona la 63 de ani, iar bărbații la 65 de ani. Dar lucrurile se schimbă radical în următorii ani. Potrivit datelor publicate recent de Adevarul, legea stabilește o creștere progresivă prin adăugarea a aproximativ două luni în fiecare an.

Scopul final este ca până în anul 2035, vârsta standard de pensionare să fie unificată la 65 de ani pentru ambele sexe.

Cât vor primi mai putin pensionarii romani din 2026 fara creșterea punctului de pensie
RecomandariCât vor primi mai putin pensionarii romani din 2026 fara creșterea punctului de pensie

Condiții stricte pentru pensionarea anticipată

Și dacă te gândeai să ieși mai devreme din câmpul muncii, regulile au devenit mult mai rigide. Pensionarea anticipată mai este posibilă doar dacă îndeplinești simultan două criterii matematice clare.

Ce înseamnă asta concret pentru angajați?

Trebuie să ai vârsta de 60 de ani și un stagiu de cotizare de minimum 40 de ani. Doar în aceste condiții (care sunt extrem de greu de atins pentru o mare parte dintre salariați) pensionarea anticipată se face fără penalizări financiare.

Premierul Bolojan susține majorarea vârstei de pensionare pentru anumite categorii profesionale
RecomandariPremierul Bolojan susține majorarea vârstei de pensionare pentru anumite categorii profesionale

Piața muncii blochează românii trecuți de 45 de ani

Dincolo de cifrele de pe hârtie, realitatea lovește dur. Ce faci când statul îți cere să muncești până la 65 de ani, dar angajatorii te resping sistematic la interviuri?

Pentru mulți români, pierderea locului de muncă după 45 sau 50 de ani aduce o surpriză neplăcută. Oamenii trimit zeci de CV-uri și primesc foarte puține răspunsuri. Mulți declară că se simt pur și simplu invizibili pe piața muncii, chiar dacă au zeci de ani de experiență în spate.

Numai că firmele privesc lucrurile diferit. Specialiștii explică faptul că una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun angajatorii este legată de capacitatea de adaptare la noile tehnologii. Percepția că oamenii învață mai greu odată cu înaintarea în vârstă continuă să fie puternică în multe organizații, chiar dacă experiența practică arată adesea fix contrariul.

Patru milioane de pensionari se confruntă cu o creștere a impozitului pe locuință, reducerea pentru o singură persoană fiind amenințată
RecomandariPatru milioane de pensionari se confruntă cu o creștere a impozitului pe locuință, reducerea pentru o singură persoană fiind amenințată

Sistemul public din România susține în prezent aproximativ 4,6 milioane de pensionari.

Femeile reprezintă majoritatea acestor beneficiari.