Fiul de 11 ani al lui Kamara face primii pași după operația din Polonia
Leon, fiul în vârstă de 11 ani al artistului Kamara Ghedi, a făcut primii săi pași după o intervenție chirurgicală complexă suferită în Polonia. Băiatul, diagnosticat la scurt timp de la naștere cu tetrapareză spastică, a reușit această performanță după șapte zile de antrenamente intense, de câte patru ore zilnic.

„Antrenamentele nu sunt ușoare, vin cu lacrimi și durere”
Într-o postare pe rețelele de socializare, Kamara a împărtășit cu publicul un videoclip emoționant, însoțit de un mesaj despre lupta pe care o duce fiul său. Artistul descrie un proces dificil, dar plin de speranță. Iar cuvintele sale spun totul despre determinarea băiatului.
Astfel, „Primii pași ai lui Leon după operația din Polonia. Antrenamentele nu sunt ușoare, vin cu lacrimi și durere, dar și cu multă voința. După șapte zile de muncă intensă, câte patru ore pe zi, Leon pășește mai ferm și cu încredere. Drumul e lung pentru marele campion, dar cu credință în Bunul Dumnezeu vom duce misiunea mai departe, până la independența totală de mișcare a lui Leon. Mulțumim mult tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin în continuare pentru a îndeplini această misiune. Fiecare pas al lui Leon e și al vostru”, a scris Kamara Ghedi.
O intervenție la nivelul genunchilor
Operația recentă, efectuată în Polonia, a vizat genunchii lui Leon și a fost menită să îl ajute pe băiat să stea drept. Pe toată perioada spitalizării, Leon i-a avut alături pe ambii părinți, pe Kamara și pe mama sa, Oana Hănțoiu, actriță în serialul „Ana! Mi-ai fost scrisă în ADN” de la Antena 1. E drept că lupta lor a început acum 11 ani, când Leon a primit diagnosticul crunt (tetrapareză spastică), iar de atunci viața familiei a fost o succesiune de intervenții și recuperări.
Dar ce înseamnă, pe bune, o asemenea luptă?
Drumul lung al recuperării
Victoria de acum este doar un pas într-un parcurs mult mai lung și anevoios. Părinții au dezvăluit că Leon va mai avea nevoie de operații suplimentare, de data aceasta la mușchii aductori și la glezne. Numai că, potrivit acestora, recuperarea de după aceste viitoare intervenții va dura mare mai mult, punând din nou la încercare forța și răbdarea întregii familii.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Copiii din România petrec în medie 4,4 ore pe zi în fața ecranelor, arată un studiu Cult Research
Familiile copiilor cu CES pot primi bani de la școală pentru hrană și cazarmament. Ce trebuie să conțină dosarul
Una din patru femei a consumat alcool în sarcină, iar 55% nu au vorbit cu medicul. Miturile rămân active
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Seniorii intervievați spun, în mai mult de jumătate din cazuri, că au nevoie frecvent de ajutor sau depind de altcineva
Financiarul
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Guvernanța corporativă în era inteligenței artificiale, perspectiva României la OCDE
Dolce Sport
Charles Leclerc a pierdut locul șapte în cursa de Formula 1 din Brazilia după o penalizare de cinci secunde
GetPony
Petrolul Brent a scăzut cu 16% într-o săptămână. Prețul mediu al motorinei standard a coborât cu 5 bani pe litru în România între 3 și 9 noiembrie
Bravonet
Rod Stewart a anunțat ultimul său turneu. Primul concert este programat la Dublin pe 23 aprilie 2027
Lyla
De ce primește nou-născutul vitamina K la naștere și ce faci dacă ai refuzat injecția