Fiul lui Betty Salam a ajuns la spital.
Betty Salam a fost cu fiul ei la clinică, la un control de rutină. Din fericire micuțul nu a pățit nimic grav.

Astfel că, Betty Salam a fost cu fiul ei la clinică, la un control de rutină. Fiica lui Florin Salam este foarte precaută când vine vorba despre sănătatea fiului ei și nu numai.
Betty Salam a mers la control cu fiul ei
Așadar, cântăreața și-a postat pe contul de socializare un mesaj în care și-a anunțat urmăritorii că a fost la control cu fiul ei, dar și că acesta este bine.
”Astăzi am fost Matthias la clinică pentru un control de rutină. Doctorii au fost ok, iar noi suntem tare mulțumiți de serviciile lor. Mulțumim!”, a notat Betty Stoian pe rețelele de socializare. Betty Salam își iubește foarte mult băiețelul și cu toate că are un program încărcat face tot posibilul să fie mereu alături de el.
Câte operații are Betty Salam până 21 ani
În ultima perioadă, fiica lui Salam s-a tot confruntat cu critici cum că ar avea destul de multe operații până la vârsta de 21 de ani. Aceasta s-a hotărât să le răspundă sincer.
„Am avut o operație la sâni. A fost o necesitate, pentru că am născut, m-am tot îngrășat, am tot slăbit și mi s-au lăsat sânii. A trebuit să-mi fac. Mi-am făcut sânii, pentru că simțeam nevoia. Sunt tânără și nu mă mai simțeam eu ok. Nu-mi place să exagerez”, a precizat Betty în cadrul emisiunii Fiță cu Adiță.
Legat de relația pe care aceasta o are cu soția lui Florin Salan, Betty are numai cuvinte de laudă.
„Noi nu ne-am certat niciodată. Știi de ce au fost câteva neînțelegeri între noi? Tot din cauza oamenilor, pentru că oamenii ne-au făcut să nu vorbim la un moment dat, dar nu știu de ce.Noi acum, în momentul de față, suntem cele mai bune prietene. O iubesc foarte mult, ea pe mine la fel, ca niciodată și vorbim zilnic, ne vedem zilnic și mă bucur din suflet pentru chestia asta. E important să nu mai asculți ce spune lumea și să te iei după oameni. Sunt energii foarte multe asupra noastră”, a mărturisit Betty Salam în cadrul emisiunii Fiță cu Adiță.
Mihai Gheorghe
Pe news24.ro, Mihai Gheorghe scrie la rubricile Externe, Actual și Politică. Toate articolele →
Citește și
Carmen Serban cade cu masina in craterul surpat pe Bulevardul Eroilor. Primaria opreste traficul
82.000 de turisti umplu statiunea Nibiru pentru festivalul Galaxia. Cine canta in ultima seara
Mihai Jurca pleacă de la Antena 1 după 21 de ani. Prezentatorul se mută în turism
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Un model OpenAI a descoperit o breșă în PHP, folosit de aproximativ 70% dintre site-uri
Dolce Sport
Când poate fi corectată o eliminare după al doilea galben și ce reguli se aplică în sezonul 2026-2027
GetPony
AC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
Bravonet
Renate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Lyla
Medicamentele GLP-1 se opresc cu una până la două luni înainte de a încerca o sarcină, recomandă ghidul american
Revista Ioana
Cum recunoști semnele de bullying la adolescentul tău și ceri sprijinul școlii printr-o sesizare confidențială