Fostul procuror-șef albanez a fost arestat în Italia pentru corupție.
Fostul procuror-șef al Albaniei a fost arestat în Italia după ce a încercat să fugă de autorități, a transmis poliția albaneză. Adriatik Llalla a fost condamnat în octombrie pentru că a ascuns banii pe care i-a obținut din proprietăți deținute ilegal, conform Euronews. Pedeapsa este de doi ani de închisoare.
Astfel, Llalla, care a lucrat ca procuror general al Albaniei din anul 2012 până în anul 2017, a părăsit țara după ce a fost găsit vinovat de falsificarea declarației de avere.
În plus, poliția albaneză a precizat că localizarea și arestarea lui Llalla au fost posibile în urma comunicării cu autoritățile Interpolului din Italia. De acum, vor începe procedurile de extrădare a fostului procuror.
De asemenea, Llalla a fost condamnat inițial în luna mai de către o curte albaneză care se ocupă de cazuri oficiale de corupție. Fostul procuror nu a reușit să justifice modul în care a obținut banii cu care a cumpărat ceva mai mult de două hectare de pământ și un apartament nou, pe lângă toate cheltuielile familiei sale în SUA și Germania.
Avocatul lui Llalla a cerut ca sentinţa să fie suspendată pe motive de sănătate, dar cererea a fost respinsă și a fost emis un mandat internațional de arestare pe numele fostului procuror-șef.
Corupția – o problemă cu care se confruntă unii din cei mai importanți oficiali din Albania
„Adriatik Llalla a comis o infracțiune penală și trebuie tras la răspundere penală”, a precizat judecătorul din acest caz. Lui Llalla i-au fost confiscate proprietățile și îi este interzis să dețină orice funcție publică timp de 5 ani.
Mai mult, corupția din rândul oficialilor de top a reprezentat o problemă majoră pentru democrația, economia și dezvoltarea socială a Albaniei. Mulți judecători și procurori au fost demiși pentru suspiciuni de corupție și obținerea ilegală de proprietăți și bani.
Aşadar, Llalla este primul oficial de rang înalt condamnat de noile instituții judiciare care au fost fondate pentru a combate problema corupției.
Gabriel Enache
Gabriel Enache este un jurnalist experimentat în domeniul știrilor de actualitate, cu peste 8 ani de activitate la News24.ro. Se specializează în analiza rapidă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și politice. Abilitatea sa de a sintetiza informațiile esențiale îl recomandă ca o sursă de încredere pentru publicul larg. Toate articolele →
Citește și
FBI anunță acuzații împotriva unei rețele asociate Rusiei. Ar fi plănuit crime și atacuri în SUA și Europa
Exporturile de ovine și caprine din România s-ar putea relua în maximum o lună. Daniel Buda invocă vaccinarea
Planul UE pentru copii ar urma să mute controlul conturilor la părinți și să oblige platformele să verifice vârsta
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Horoscop 20 septembrie 2026. Pești și Berbec, atenție la grabă și cheltuieli
Revista Ioana
Mallorca vrea turiști americani care cheltuiesc mai mult, dar localnicii cer mai puțină aglomerație
Financiarul
Donald Trump vrea o „Forță AI” și promite că nu va frâna extinderea industriei
Dolce Sport
AS Roma și Inter au remizat, 2-2, și au câte 13 puncte după duelul din etapa a cincea
GetPony
A fost lansată licitația pentru 72 de mașini hibride break/SUV cu tracțiune 4×4
Bravonet
Macklemore anunță o donație de 1 milion de dolari pentru palestinieni după excluderea din turneul lui Ed Sheeran