Franța dezvoltă drona Arges de 50.000 de euro care va vâna dronele Shahed-uri cu 600 km/h
O companie din Franța a demarat dezvoltarea unei drone interceptoare complet autonome, proiectată special pentru a distruge dronele Shahed-136. Acestea sunt utilizate pe scară largă de forțele ruse în Ucraina, unde au fost redenumite „Geran” și provoacă pagube semnificative infrastructurii civile și militare.

Vânătorul autonom de drone
Compania Egide lucrează la un interceptor denumit Arges, care va folosi inteligența artificială pentru a detecta, urmări și anihila ținte aeriene inamice. Spre deosebire de sistemele clasice bazate pe rachete, Arges este gândit să elimine dronele direct în zbor, folosind o încărcătură explozivă integrată în ogiva sa. o dronă vânează altă dronă.
Zborul va fi complet autonom. Odată lansat, Arges își va gestiona singur navigația și procesul de achiziție a țintei, fără intervenție umană directă. Iar propulsia va fi, cel mai probabil, electrică, drona fiind echipată cu turbine carenate pentru a-i oferi o manevrabilitate superioară în aer.
Specificații și costuri
Viteza estimată a dronei Arges se situează între 400 și 600 km/h, suficient pentru a intercepta un Shahed. Raza sa de acțiune ar urma să fie de aproximativ 10 kilometri. Dar cât costă o asemenea tehnologie? Ei bine, costul estimativ al unei unități Arges va fi, în 2027, de circa 50.000 de euro.
Prețul este piperat, mai ales dacă îl comparăm cu cel al unei drone Shahed, evaluată la aproximativ 25.000 de euro. E drept că este mult mai ieftin decât un sistem de rachete Patriot, unde costurile sunt de ordinul milioanelor. Compania Egide speră, totuși, că producția de masă va reduce important prețul unitar și va face tehnologia accesibilă pentru mai multe state interesate de protecție anti-dronă.
Competiția nu doarme
Numai că Franța nu este singura care lucrează la astfel de soluții. Ucraina, din necesitate, și-a dezvoltat deja propriile drone interceptoare rapide, precum modelul Sting, care au costuri de producție incredibil de mici, sub 2.000 de euro, și sunt capabile să doboare dronele Shahed.
Experiența ucraineană în acest domeniu a început să fie recunoscută la nivel internațional, autoritățile de la Kiev colaborând deja cu Statele Unite și cu țări din Golf pentru a contracara valurile de drone iraniene. În paralel, și alte companii europene investesc în tehnologii similare, un exemplu fiind ALM Meca, care dezvoltă modelul Fury-120.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Armistițiul pentru evacuarea civililor din Oleșki are date diferite în anunțurile Rusiei și Ucrainei
Poliția ucraineană a anunțat arestarea unei fete de 17 ani în ancheta privind otrăvirea unor militari
UE vrea un loc la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul spune că reuniunea din Abu Dhabi rămâne trilaterală
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
DEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
Financiarul
Euro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
Dolce Sport
Rodri revine titular în Clásico pentru a controla jocul Barcelonei contra lui Real Madrid
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
Lyla
Stimularea cerebrală pentru stres posttraumatic a adus 68% remisiune într-un studiu, potrivit dezvoltatorului