Grup de 6 angajați la o primărie din Bistrița, acuzat de un prejudiciu de 280.000 lei
Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au descins marți la o primărie din județul Bistrița-Năsăud și la locuințele mai multor angajați. Șase funcționari sunt bănuiți că au format un grup infracțional organizat și au încasat ilegal ajutoare pentru încălzire în valoare de aproape 280.000 de lei.

Anchetatorii au efectuat în total șase percheziții, atât la sediul instituției publice, cât și la domiciliile persoanelor vizate. Potrivit Știrile ProTV, care citează presa locală, instituția vizată este Primăria comunei Chiuza. Într-un comunicat, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a oferit detalii despre operațiune.
„Astăzi, 20 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pun în executare 6 mandate de percheziţie la sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice din Bistriţa-Năsăud.Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale”, anunţă IGPR.
Cum funcționa rețeaua din primărie
Conform investigațiilor, grupul infracțional s-ar fi format începând cu luna octombrie 2024. Acesta era compus dintr-un lider și alte cinci persoane, toți fiind angajați ai primăriei. Schema s-ar fi derulat pe o perioadă mai lungă, între octombrie 2024 și ianuarie 2026.
Procurorii susțin că funcționarii ar fi falsificat mai multe înscrisuri pentru a obține ajutoare de încălzire. Ei ar fi solicitat banii în numele unor persoane care fie erau îndreptățite, fie nu, dar care în realitate nu depuseseră nicio cerere în acest sens.
Mai departe, pentru a închide cercul, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile beneficiarilor fictivi pe statele de plată, după care și-ar fi însușit sumele de bani.
Prejudiciu de 279.560 de lei
Anchetatorii au stabilit că valoarea totală a sumelor achitate de stat către instituția publică pentru aceste ajutoare, în perioada 2024-2026, se ridică la 279.560 de lei. Urmează ca prejudiciul exact cauzat prin faptele angajaților să fie stabilit cu exactitate în cursul cercetărilor.
Pe parcursul zilei de vineri, vor fi puse în aplicare și mandate de percheziție auto. Persoanele vizate de anchetă vor fi duse la sediul Poliției pentru a fi audiate.
Ștefania Nistor
Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Alexandru Petrescu: Autoritatea de Supraveghere Financiară promovează cooperarea regională pentru reducerea deficitului de protecție prin asigurare
„Radarul Balastierelor” este dezvoltat, dar folosirea sa la control depinde de reguli și pregătiri tehnice
Cum compari ofertele constructorilor pentru aceeași casă, rând cu rând?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Anvelopele pentru iarnă nu au termen de montare la 1 noiembrie. Ce trebuie verificat înainte de folosire
Bravonet
Ce plătești într-un bilet la concert de 100 de lei și cum separi taxele de cheltuielile organizatorului
Lyla
Ce verifici în contract ca să știi cât durează pauza și când se termină programul
Revista Ioana
Cum alegi uleiul pentru ouă în funcție de aromă și punctul de fum, de la 107°C la variantele pentru prăjit
Financiarul
Ce se întâmplă dacă faci două facultăți deodată. Loc plătit de stat doar la una dintre ele
Dolce Sport
Harry Kane ia Balonul de Aur după cel mai strâns vot din istorie, în fața lui Mbappe