Guvernul Fico dă în judecată UE pentru regulamentul privind petrolul rusesc
Slovacia a intentat un proces împotriva Uniunii Europene, contestând la Curtea de Justiție a UE un regulament adoptat pe 26 ianuarie. Decizia vizează eliminarea treptată a importurilor de gaze rusești și pregătirea pentru încetarea completă a celor de petrol. Guvernul de la Bratislava susține că procedura de adoptare a fost încălcată.
Acțiune oficială la Curtea de Justiție
Anunțul a fost făcut chiar de ministrul slovac al justiției, Boris Susko, printr-o postare pe rețelele de socializare. Acesta a confirmat demersul juridic al țării sale, invocând articolul 263 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
„A fost introdusă o acțiune în anulare în numele Republicii Slovace, în temeiul articolului 263 din TFUE, împotriva Regulamentului (UE) 2026/261 al Parlamentului European și al Consiliului UE din 26 ianuarie 2026. Acesta este regulamentul care reglementează eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia și pregătirea pentru încetarea importurilor de petrol din Rusia”, a scris Susko.
O dispută pe procedura de vot
Dar care este, pe bune, problema Slovaciei? Totul se leagă de modul în care a fost votat regulamentul.
Guvernul slovac susține că decizia a fost aprobată cu majoritate calificată, ca o măsură de politică comercială. Numai că, prin natura sa, ar fi de fapt o sancțiune ce ține de politica externă și de securitate, domeniu unde este necesară unanimitatea tuturor statelor membre. O diferență procedurală care, iată, poate schimba totul.
„Depunem acțiunea în justiție deoarece punem la îndoială temeiul juridic pe care s-a bazat această decizie. Regulamentul a fost aprobat ca măsură de politică comercială cu majoritate calificată, deși, prin natura sa, este o decizie cu elemente de sancțiune în domeniul politicii externe și de securitate, unde este necesară unanimitatea statelor membre”, a explicat ministrul slovac.
Iar miza este una mare. Susko avertizează că „o astfel de procedură ar putea perturba echilibrul de putere în Uniunea Europeană și ar putea slăbi pozițiile statelor membre în soluționarea problemelor fundamentale”.
Curtea Europeană, chemată să tranșeze disputa
Asa ca, Slovacia cere acum Curții de Justiție a Uniunii Europene să analizeze legalitatea procedurii.
O decizie clară este necesară.
„Considerăm că este important ca Curtea de Justiție a Uniunii Europene să analizeze această chestiune și să stabilească în mod clar dacă procedura de adoptare a acestui regulament a respectat normele UE”, a precizat Susko.
Demersul nu este o surpriză totală. Premierul slovac Robert Fico (un politician cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse) anunțase încă de pe 17 aprilie că guvernul său va pregăti și depune această acțiune în justiție la CJUE.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
Italia a făcut 2.828 de controale cu detectoare de metal în școli. Cine poate solicita verificările
Die Linke câștigă alegerile din Berlin și promite naționalizarea a 220.000 de locuințe
UE discută un statut de „membru asociat” pentru Canada, fără posibilitatea aderării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Șase minute de citit au fost asociate cu o reducere de 68% a stresului, dar efectul nu este garantat
Revista Ioana
Contul escrow îți poate proteja avansul pentru renovare. De ce lucrarea poate ajunge mai scumpă
Financiarul
Îngrășămintele s-au scumpit cu 28,4%, iar costurile apasă culturile de porumb și soia
Dolce Sport
România a pierdut cu 2-1 la debutul oficial al lui Andrei Coubiș
GetPony
Gateway Fleets comandă încă 200 de camionete electrice Workhorse W56, cu livrări din 2027
Bravonet
Ghid esențial despre cum să călătorești inteligent, des și sustenabil