Închisoare de la 1 la 5 ani dacă nu plătești impozitul și contribuțiile.
“Se reincriminează fapta de reţinere şi neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereţinere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa.

Reţinerea şi neplata impozitelor şi contribuţiilor după 60 de zile de la scadenţă se reincriminează ca fapte de evaziune fiscală şi vor fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani, conform unui proiect de OUG publicat de Ministerul Finanţelor.
Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite şi contribuţii, supuse regimului de reţinere sau încasare şi plată sau virare, cu precizarea actului normativ şi a articolelor care le reglementează. Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani”, se menţionează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, conform Agerpres.
Propunerea face referire la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale – Reincriminarea unor fapte de evaziune fiscală.
Conform proiectului, necesitatea unei astfel de propuneri legislative se canalizează pe aspectul reincriminării faptei constând în reţinerea şi neplata şi incriminarea faptelor de încasare şi neplată ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea impozitelor şi/sau a contribuţiilor cu reţinere la sursă, cu consecinţa unei mai bune colectări a acestor sume la bugetul de stat, în situaţiile în care asemenea pedepse descurajează săvârşirea de noi infracţiuni.
″În ceea ce priveşte termenul de 60 de zile prevăzut în cuprinsul prevederilor art.6^1, menţionăm că acesta a fost stabilit ţinând cont de următoarele: drepturile salariale, cât şi impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă sunt plătite de către contribuabili în funcţie de disponibilităţile băneşti deţinute de aceştia, la termenul de scadenţă reglementat de lege”, se menţionează în document.
Mai mult, din practica organelor fiscale s-a constatat faptul că o parte dintre debitori îşi efectuează plata obligaţiilor fiscale cu o întârziere faţă de termenul de scadenţă, motivat de lipsa de lichidităţi existentă la acel moment.
Astfel, din punct de vedere al recuperării creanţelor, riscul fiscal de încasare este ridicat atunci când contribuabilii achită cu întârziere într-un termen mai mare de 60 de zile, întrucât după acest termen există posibilitatea să intre în incapacitate de plată.
De asemenea, prin prevederile Codului de procedură fiscală, statul român a acceptat ca, prin procedura de mediere, organele fiscale să identifice soluţia optimă de stingere a obligaţiilor fiscale, inclusiv a celor cu stopaj la sursă, precum şi termenele la care acestea se vor achita.
În plus, perioada în care se realizează această procedură de mediere este de cel pţin 45 de zile de la termenul de scadenţă, aşa că riscul fiscal la recuperare devine ridicat după o perioadă de 60 de zile de la data scadenţei acestor obligaţii.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte modificarea art.10, autorităţile menţionează că aceasta se justifică prin necesitatea aplicării într-un mod unitar a prevederilor Legii nr. 241/2005 şi stimularea recuperării la bugetul de stat a sumelor provenite din infracţiuni.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Plantele pentru plantare comandate online trebuie să aibă pașaport fitosanitar. Vânzătorii fără actele cerute riscă amenzi de până la 5.000 de lei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Ce simptome pot indica cancerul de colon și când mergi la medic
Revista Ioana
Alocația pentru copii și indemnizația de creștere sunt programate în conturi pe 6 noiembrie. Prin poștă, distribuirea începe pe 10
Financiarul
România a cheltuit pentru protecție socială 17,06% din economie în 2025, față de 27,5% în UE
Dolce Sport
Sorana Cîrstea a pierdut cu 2-6, 3-6 la Hong Kong și și-a încheiat sezonul
GetPony
Aurus Senat ar fi fost ieftinit cu 10 milioane de ruble în Rusia, potrivit unei relatări
Bravonet
Teodora Brody și Grigore Leșe vor cânta la ARCUB pe 20 noiembrie. Organizatorii anunță prima lor colaborare pe scenă.