Cutremur pe scena politică din Ungaria, cu ecouri puternice și în România. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a fost chemat la Budapesta de Péter Magyar, proaspătul câștigător al alegerilor, la scurt timp după ce Viktor Orbán a pierdut puterea după 16 ani de guvernare. Liderul Uniunii, aflat la conducere din 2011, a reacționat luni, 13 aprilie, la rezultatul care a schimbat radical peisajul politic de la vecini.
O invitație directă de la Budapesta
Imediat după anunțarea rezultatelor, noul om forte de la Budapesta, Péter Magyar, a pus mâna pe telefon. Primul contact oficial cu liderul maghiarilor din România a fost confirmat chiar de Kelemen Hunor printr-o postare pe Facebook. Iar invitația a venit rapid.
„Rezultatele alegerilor din Ungaria sunt cunoscute. L-am felicitat pe Péter Magyar, care, în cadrul conversației telefonice pe care am avut-o în această seară, m-a rugat să ne întâlnim personal la Budapesta săptămâna viitoare”, a transmis președintele UDMR.
Mulțumiri pentru era Orban
Înainte de a privi spre viitor, liderul UDMR a ținut să închidă un capitol important, marcat de o relație strânsă cu fostul premier Viktor Orban. Kelemen i-a mulțumit acestuia pentru sprijinul acordat comunității maghiare din Transilvania de-a lungul celor 16 ani de mandat, o perioadă pe care o descrie ca fiind plină de realizări.
„Mulțumim guvernului condus de Viktor Orbán pentru realizările din domeniul politicii naționale din ultimii 16 ani. De la introducerea procedurii simplificate de obținere a cetățeniei și, asa ca, de la reunirea națiunii dincolo de granițe, până la sprijinul instituțional acordat numeroaselor grupuri ale comunității maghiare din Transilvania, lista realizărilor prin care guvernul Orbán a contribuit la prosperitatea în țara natală este lungă”, a precizat Hunor.
Mesaj pentru maghiarii dezamăgiți
Numai că victoria lui Magyar nu a adus bucurie peste tot. E drept că mulți maghiari din România mizau pe continuitatea asigurată de Fidesz. Dar ce se întâmplă, pe bune, cu cei care au crezut în victoria lui Orban?
O realitate pe care liderul UDMR o recunoaște direct.
Kelemen Hunor a admis că rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria „a provocat dezamăgire și incertitudine în rândul multora”. Acesta a avut un mesaj direct pentru ei: „Acum aș dori să mă adresez și lor. Se întâmplă ca rezultatul să nu fie cel în care marea majoritate a maghiarilor din Transilvania își pusese speranțele. Trebuie să acceptăm și să respectăm decizia majorității. Aceasta face parte din libertate. Respectăm voința alegătorilor și avem încredere că noua majoritate se va adresa cu responsabilitate și respect tuturor comunităților maghiare”.
Misiunea UDMR rămâne neschimbată
Dincolo de schimbările de la Budapesta, Kelemen Hunor dă asigurări că strategia UDMR nu se va modifica. Misiunea Uniunii, spune el, transcende guvernele de la București sau de la Budapesta, fiind concentrată exclusiv pe interesele comunității pe care o reprezintă de 15 ani.
„Celor care sunt acum dezamăgiți le transmit următorul mesaj: ați putut conta pe noi până acum și veți putea conta și în continuare. Indiferent cine guvernează la Budapesta sau la București, misiunea noastră rămâne neschimbată: să ne apărăm drepturile comunitare și să construim viitorul comunităților noastre în țara natală”, a subliniat liderul UDMR. Apelul său final a fost unul la unitate: „Acum nu trebuie să ne întoarcem unii împotriva celorlalți, ci trebuie să avem și mai multă grijă unii de alții. Să păstrăm unitatea, pentru că aceasta ne-a susținut până acum și pe aceasta ne putem construi viitorul”.
Schimbarea de ton este evidentă, mai ales dacă ne amintim declarațiile din februarie. Atunci, președintele UDMR anunța că îl susține pe Viktor Orban, afirmând că Peter Magyar nu l-a convins. Ba chiar estima că peste 90% dintre maghiarii din România vor vota cu fostul premier. Pe 12 aprilie, însă, partidul Tisza (condus de conservatorul proeuropean Peter Magyar) a obținut o victorie categorică, punând capăt celor 16 ani de dominație Fidesz.










