KFC, Pizza Hut și Taco Bell vor să vândă de 266 mil. euro
Sphera Franchise Group, deţinătoarea companiilor care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, a bugetat pentru anul acesta vânzări în restaurante în valoare totală de peste 266 milioane de euro, cu 33% mai mari în comparaţie cu nivelul din anul trecut, anunţă compania, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Potrivit deciziilor aprobate în Consiliul de Administraţie al companiei, EBITDA normalizată este estimată să ajungă la 19,2 milioane de euro, în creştere cu 31% faţă de datele din 2021, în timp ce se vor investi 15,5 milioane de euro pentru deschiderea a 18 restaurante (nouă KFC România, două KFC Italia, patru Pizza Hut – atât restaurante Fast Casual Delivery, cât şi Express – şi trei Taco Bell)
De asemenea, alte 4,5 milioane de euro vor fi investite în remodelarea unităţilor existente şi implementarea soluţiilor de comanda digitală (de tip chioşcuri digitale), în cadrul planului negociat cu Yum!.
Din totalul sumei de 266 de milioane de euro bugetată pentru anul acesta, o pondere de 27% sunt estimate a fi realizate prin intermediul canalului de livrare.
Bugetul aprobat de Consiliul de Administraţie al Sphera Franchise Group urmează a fi supus aprobării în Adunarea Generală Ordinară anuală a Acţionarilor, care va avea loc luna viitoare.
„Anul 2021 a fost unul impredictibil, iar 2022 se anunţă a fi la fel de provocator în contextul inflaţiei şi a situaţiei economice în general. Cu toate acestea, planurile noastre de dezvoltare pentru 2022 rămân ambiţioase şi suntem încrezători în performanţa noastră. Pentru acest an am bugetat investiţii de peste 20 milioane de euro în deschiderea de noi restaurante şi remodelarea celor existente”, a precizat Călin Ionescu, directorul general al Sphera Franchise Group.
În acest an, Grupul anunţă că va continua planurile cu privire la dezvoltarea sustenabilă, iar la jumătatea acestui an, va publica un nou Raport de sustenabilitate pentru anii 2020 şi 2021.
Astfel, acţiunile Sphera Franchise Group au fost incluse începând de luni, 21 martie 2022, în indicele FTSE Global Micro Cap, a transmis, de curând, compania, care a afirmat că va distribui, anul acesta, dividende în valoare totală de 35 milioane lei, din profitul nedistribuit al anului 2020.
Dividendul brut pe acţiune este de 0,9021 lei. Data ex-dividendului este 6 mai 2022, data plăţii fiind 30 mai 2022.
Aşadar, Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, iar la nivel internaţional, operează restaurante KFC la Chişinău, Republica Moldova şi în Italia.
De asemenea, Grupul deţine peste 170 de restaurante pe cele trei pieţe, dintre care 148 în România, şi are peste 4.700 de angajaţi.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Furturile din rețeaua Delgaz Grid au produs pagube de peste 14,5 milioane de lei în opt luni
Revolut confirmă divulgarea datelor unor clienți după o solicitare frauduloasă. Fondurile nu au fost afectate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Cât înseamnă alimentarea pentru 1.000 km în România, la prețurile săptămânii din 12 octombrie 2026
Bravonet
Procurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
Lyla
Mihail Pautov recomandă consult medical pentru tusea care depășește opt săptămâni
Revista Ioana
Mihail Pautov recomandă să revii la muncă după cel puțin două-trei zile fără febră și stare de rău
Financiarul
Valentin Ionescu, Președinte ISF: Capitalul de autonomie economică, un nou concept
Dolce Sport
Real Madrid a întors scorul de la 1-3 la Roma și a luat trei puncte în Liga Campionilor