Mamă acuzată că ar fi încercat să-și arunce copilul în fața unei mașini.

Acuzații grave la adresa unei femei din Constanța, mama unei fetițe de 7 ani. Aceasta este suspectată că ar fi încercat să-și arunce copilul în fața unei mașini pe motiv că minora ar fi posedată. Un martor a alertat poliția, iar oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz.
Astfel că, imaginile șocante au fost filmate de un martor pe o stradă din Constanța, chiar în timp ce, tot el, a sunat și la 112 să anunțe incidentul. Cu polițistul în telefon, bărbatul a continuat să o urmărească pe femeia care își ținea fiica în brațe, înfășurată complet într-un prosop.
De asemenea, martorul le-a mai spus polițiștilor că femeia îi făcea și descântece copilului. Oamenii legii ajunși la fața locului au deschis cercetările penale.
„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, continuându-se cercetările în vederea stabilirii situației de fapt”, a spus Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Totodată, au fost sesizați și inspectorii de la Protecția Copilului. Aceștia au decis că fetița să fie îngrijită de bunicul din partea mamei, dar vor continua să monitorizeze situația familiei.
„Minora se afla în siguranță alături de bunicul matern. A fost identificat și tatăl și contactat telefonic, urmând ca acesta să vină în țară și să aibă grijă de minoră până când situația mamei se va clarifica”, a precizat Mihaela Ristea, directorul adjunct DGASPC Constanța.
În fața polițiștilor, femeia ar fi negat acuzațiile. Aceasta le-a spus anchetatorilor că a scos copilul din casă pentru a-l răcori întrucât avea febră, iar medicamentele nu ar fi funcționat.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Cei notificați de ANAF pentru contribuțiile la pensie și sănătate din 2025 au 20 de zile de la primire să depună declarația sau acte justificative
Stimulentul părinților care revin la muncă în perioada în care au drept la concediu ar putea egala indemnizația. Proiectul a primit vot unanim în Comisia pentru buget a Senatului
Pensionarii fără venituri din muncă plătesc 50% din pensia brută pentru biletul de tratament balnear, cel mult prețul întreg al biletului
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Carla’s Dreams a început „Simfonic” cu toate biletele vândute la Chișinău. Următorul concert e anunțat la Cluj-Napoca pe 20 noiembrie.
Lyla
Cât costă fertilizarea in vitro și ce poți face cu embrionii rămași
Revista Ioana
CNAS propune decontarea tomografiei plămânilor cu doză redusă pentru cei cu risc crescut de cancer. Data vizată este 1 ianuarie 2027
Financiarul
Euro este 5,3416 lei pe 3 noiembrie 2026. O rată de 500 de euro ajunge la 2.671 lei
Dolce Sport
România s-a calificat în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare. Meciul cu Statele Unite decide primul loc în grupă
GetPony
Ce piese auto merită cumpărate de la dezmembrări și ce piese alegi noi