Negocierile dintre Rusia și Ucraina au eșuat din nou!
Rusia și Ucraina nu au reușit să ajungă la nicio soluție, în urma unei întâlniri care a durat numai câteva minute. Aşadar, ministrul de externe rus a precizat că Moscova rămâne decisă să obțină demilitarizarea Ucrainei.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina au eșuat din nou! Cele două părți nu au găsit nicio soluție
După ce negocierile de luni pentru încheierea unui armistițiu în urma declanșării invaziei ruse nu au adus un rezultat, Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia în ziua de miercuri, 2 martie. Din păcate, discuțiile au durat numai câteva minute și au adus niciun rezultat, potrivit informațiilor transmise de reuters.com.
În plus, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a precizat că Moscova rămâne decisă să obţină demilitarizarea Ucrainei şi că ar trebui să existe o listă exactă cu arme care să nu poată fi desfăşurate niciodată pe teritoriul ucrainean.
„Trebuie identificate tipuri specifice de arme de atac care nu vor fi desfăşurate niciodată în Ucraina şi nu vor fi create. Negociatorii noştri sunt pregătiţi pentru a doua rundă să discute aceste garanţii cu reprezentanţii ucraineni”, a afirmat Lavrov într-un interviu pentru Al Jazeera, al cărui text a fost publicat pe site-ul MAE de la Moscova.
Lavrov a mai adăugat că Rusia îl recunoaşte pe preşedintele Volodimir Zelenski ca lider al Ucrainei şi a salutat ca un ‘pas pozitiv’ faptul că Zelenski doreşte să primească garanţii de securitate.
Oficialii ucraineni sunt așteptați joi în Belarus pentru discuții
De asemenea, oficialii ucrainieni sunt așteptați să sosească joi în Belarus pentru următoarea rundă de negocieri de pace, a precizat șeful delegației ruse pentru agenția de știri TASS, potrivit Sky News.
Armata rusă va asigura un coridor de securitate pentru delegația ucraineană. Cele două părți vor discuta despre o încetare a focului atunci când vor continua negocierile, a spus agenția de știri Interfax.
Republica Moldova face apel la încetarea focului în Ucraina
Astfel, într-un comunicat trimis de către președinția de la Chișinău se spune că președintele Maia Sandu a precizat că la fel ca acum 30 de ani ”tunurile răsună din nou în apropierea noastră”. În plus, aceasta a făcut apel la încetarea focului şi la pace în Ucraina.
„Pentru că astăzi, la 30 de ani de la războiul de la Nistru, tunurile răsună din nou în apropierea noastră, am chemat la încetarea focului. Am chemat la pace. Doar în condiţii de pace vom putea construi aici, pe pământul nostru, o ţară paşnică şi prosperă, o ţară europeană. Asta e alegerea cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu la un miting de comemorare a combatanţilor şi victimelor războiului din Transnistria.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Atacurile de lângă granița României lovesc și piața alimentară, după ce exporturile Ucrainei au coborât la 30% din nivelul
Inter Miami – Atlanta United avea un favorit clar înainte de start. Ce arătau clasamentul și forma celor două echipe
Ambasada Rusiei a justificat atacul asupra Orlivka, lângă România. Cum afectează frontiera, zborurile și cerealele
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Recenzia spune că filmul „Look Back” devine un omagiu emoționant adus prieteniei
Lyla
Ce se schimbă în corpul tău dacă începi antrenamentele de forță după 50 de ani și cum e bine să pornești
Revista Ioana
Compostorul electric de bucătărie poate reduce resturile cu până la 90%. Cum alegi modelul potrivit
Financiarul
Veniturile din DRAM au urcat la US$154.73 billion în 2Q26
Dolce Sport
Udinese o conduce pe Lazio cu 1-0, după golul lui Karlstrom din repriza a doua în meciul din Serie A
GetPony
Șofer de 97 de ani, depistat în Argeș cu permisul suspendat și alcool la volan. A primit amendă