România va participa doar în calitate de observator la Comitetul pentru Pace din Statele Unite, o decizie justificată de președintele Nicușor Dan prin existența unor contradicții între carta organizației și angajamentele internaționale ale țării. Statutul de membru deplin este, pentru moment, exclus.
Într-o declarație de marți, citată de News, șeful statului a explicat că anumite prevederi ale organizației, precum impunerea de sancțiuni, ar intra în conflict direct cu obligațiile pe care România le are față de Uniunea Europeană.
„Nu putem semna încălcându-ne o obligaţie”
Principala problemă care împiedică aderarea României ca membru cu drepturi depline este legată de carta organizației, care a fost deja semnată de statele membre. Nicușor Dan a subliniat că discuțiile pe această temă vor mai dura.
„În primul rând, Carta şi calitatea de membru şi asta e o discuţie care va mai dura pentru că această organizaţie are o cartă pe care au semnat-o deja statele care au devenit membre şi în această cartă sunt prevederi care sunt în contradiţie cu angajamente internaţionale pe care România şi le-a luat. De exemplu, membrii acestei organizaţii îşi propun împreună să dispună sancţiuni. Dar România are obligaţie faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sancţiunile pe care le-ar putea dispune faţă de o ţară sau faţă de un operator economic. Şi atunci, evident că suntem oameni seriosi, nu putem semna încălcându-ne o obligaţie pe care ne-am asumat-o deja”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la RRA.
Acesta a adăugat că „sunt discuţii care sunt în curs şi care estimează să mai dureze”.
Ce înseamnă calitatea de observator
În contextul primei întâlniri de lucru a Board of Peace, România a solicitat clarificări privind rolul pe care l-ar putea avea un stat care nu este membru. După discuții cu partea americană, s-a stabilit statutul de observator.
„După ce am primit invitaţia de a participa la această şedinţă, la primă întâlnire, am solicitat alte tipuri de clarificări care vizează ce poate să facă la această întâlnire un stat care nu este membru, dar care este rezonant cu direcţia în care această organizaţie vrea să meargă şi, după câteva zile de discuţii cu partea americană, am stabilit ce înseamnă să fii observator la această reunie şi, deci, credem că e în interesul României să participăm în această calitate de observatori”, a precizat președintele.
Potrivit acestuia, acest rol permite României „să ai un cuvânt de spus acolo, să contribui în direcţia în care merge această organizaţie”. Mai mult, deciziile comitetului nu sunt obligatorii. „Deciziile acestui comitet nu sunt opozabile”, a spus Nicușor Dan, subliniind că există flexibilitate. „Pentru anumite decizii pe care membrii le iau, pot să spui că această decizie nu o susţinem, nu o punem în practică”.
Discuții exclusive despre Gaza la prima întâlnire
Agenda primei reuniuni se va concentra exclusiv pe situația din Gaza, a confirmat șeful statului. Participarea României este motivată de interesul pentru un context de pace globală și pentru menținerea relației strategice cu Statele Unite.
„Chestiunile internaţionale sunt toate într-o mai strânsă sau mai largă legătură. Deci, noi suntem interesaţi de un context internaţional de pace în toate regiunile globului. Suntem foarte interesaţi de a ne menţine legătura privilegiată cu Statele Unite ale Americii, care este un pilon important de securitate pentru România”, a afirmat Nicușor Dan.
El a adăugat: „Şi participăm la această iniţiativă, iniţiată de Statele Unite, care îşi propune în momentul acesta să stabilizeze o zonă, Orientul Mijlociu, care este importantă în economia globală. Noi avem, pe de o parte, un acord de încetare a focului, pe de altă parte avem o rezoluţie a ONU, care dă cumva direcţii pentru cum se arate Gaza şi regiunea în perioada următoare. Mergem la o discuţie care să vadă care sunt paşii în teren următori, fie că vorbim de umanitar, fie că vorbim de forţele interioare de poliţie, fie că vorbim într-un context ulterior de forţe internaţionale de menţinere a păcii”.
Fără întâlniri bilaterale planificate
Întrebat despre posibilitatea unor discuții bilaterale în timpul vizitei în SUA, președintele a menționat că nu este programată nicio întâlnire oficială cu agendă prestabilită.
„E posibil să fie incidentală o discuţie de salon, aşadar. Pentru moment, o discuţie bilaterală, cu agendă, nu este planificată”, a încheiat Nicușor Dan.
