Noua modă în domeniul nunţilor.
Atunci când nu expun prin galerii ori muzee sau alte spaţii publice şi private, anumiţi artişti nu se dau în lături de la a colabora cu persoane care vor ca un moment important din viaţa lor să fie cât mai deosebit . Aşa că, au apărut oferte de instalaţii de artă pentru nunţi, scrie New York Times.

Dar, ce fel de instalaţii de artă îşi doresc clienţii? Unii doresc stoluri de 5.000 de cocori de hârtie, alţii o coajă uriaşă de banană pe podea, coarne de cerb colorate cu vopsea auto ori o parâmă de aur de aproape 80 de metri expusă în centrul spaţiului unde se desfăşoară petrecerea.
Aşa că, unele nunţi încep să semene din ce în ce mai mult cu nişte galerii de artă, printre cei care doresc aşa ceva sunt cupluri care caută inspiraţie la muzeele care le plac şi apoi angajează artişti care să le pună ideea în practică.
De asemenea, s-a cerut chiar şi schiţa unui muzeu care apoi a fost reprodusă pe podeaua ringului de dans, iar în alt caz un candelabru inspirat de o lucrare de artă pe care cei care urmau să se căsătorească o văzuseră expusă undeva.
Astfel, în funcţie de dorinţele clientului, proiectele artistice pot fi şi mai grandioase, cum ar fi nişte sculpturi transparente din plasă de sârmă, realizate de un artist şi scenograf italian, Edoardo Tresoldi.
A fost cerută şi o atmosferă inspirată din picturile lui Van Gogh, artistul angajat alegând pentru această ocazie o serie din tablourile preferate ale miresei pe care să le recreeze pentru nunta acesteia din India.
Aşadar, moda artiştilor de nunţi a ajuns şi în Dubai, unde, o firmă de design, Designlab Experience, a colaborat cu artişti la crearea senzaţiei de vis lucid pentru cei 3.500 de invitaţi ai unui astfel de eveniment, printre lucrări numărându-se norişori din cristale Swarovski sau creaturi magice tridimensionale.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Fragmente dintr-o dronă au fost găsite în Boghicea, răspândite pe aproximativ 200-300 de metri
Contractele standard de curent cu preț fix pe cel puțin un an ar fi protejate. Furnizorii nu le-ar putea schimba sau închide anticipat, cu excepții
ASF: Cum transformă inteligența artificială piețele financiare și ce provocări aduce pentru supravegherea acestora?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Ce miniserii inspirate din fapte reale poți vedea într-un weekend, cât durează și unde le găsești
Lyla
Primark a programat deschideri la Bacău pe 17 noiembrie și la București pe 26 noiembrie
Revista Ioana
Ce pui în pachetele de Moșii de toamnă și ce duci la biserică
Financiarul
Acțiunile Nvidia scădeau cu 8,3%, iar cele AMD cu 15,9% în timpul ședinței de joi
Dolce Sport
România a pierdut cu 27-34 în Franța la debutul în preliminariile Europenelor de handbal. Urmează Polonia la Tulcea
GetPony
Panourile galbene noi de la unele intrări pe A1 și A11 avertizează șoferii înainte să ajungă pe contrasens