Petre Daea scoate la atac ARMA antigrindină care-i îngrozește pe fermieri
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vrea să acopere România cu rachete antigrindină. Metoda de alungare a fenomenelor meteo violente este contestată de unii fermieri, care spun că în acest fel sunt alungate si ploile. Într-o intervenție la Realitatea Plus, ministrul Agriculturii a explicat că ar fi bine să dăm crezare specialiștilor și evidenței din țările vecine, care folosesc cu succes aceste sisteme.

Astfel că, sistemul cu rachete antigrindină va fi extins pentru toată suprafața României, a precizat Petre Daea la Realitatea Plus.
„Este un proiect pe care-l avem în vedere, pe care l-am stabilit în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este o proiecție de 150 de milioane de euro, pentru 2024, pentru ca țara să fie acoperită.
Cunosc aceste dispute, dar aici trebuie să dăm curs interpretărilor oferite de specialiștii în domeniu si de experiența altor țări din jur, Eu vă spun că în Moldova, Ungaria, Ungaria și Sebia au fost puse la punct astfel de sisteme și își dovedesc eficiența. Daca nu aveam astfel de sisteme, lucrurile ar fi stat mult mai rău”, a mai spus Daea, în direct la Realitatea Plus.
În anul 2021 au fost lansate 5276 de rachete antigrindină, în mai multe zone din țară. Costul total al rachetelor lansate anul acesta se ridică la 10,7 milioane de euro.
În plus, în subordinea ministerului Agriculturii există o direcție specializată, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.
Pe de altă parte, peste 100 de fermieri din Vrancea și Bacău s-au plâns că prin folosirea rachetelor nu ar fi alungată numai grindina, ci și precipitațiile. Specialiștii în domeniu spun că nu există argumente și probe științifice care să susțină o astfel de ipoteză.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Prințul Harry caută împăcarea cu regele Charles și prințul William după șase ani de tensiuni
Lyla
Cum îți protejezi copilul de hepatita A la școală și ce faci
Revista Ioana
Cadoul de Crăciun de la firmă poate fi fără taxe până la 300 de lei. Ce condiții se aplică în 2026
Financiarul
Tom Barrack avansează posibilitatea unui atac american împotriva Iranului în weekend
Dolce Sport
Valencia CF primește 100 de milioane de euro pentru investiții de la noul partener Pitchwise
GetPony
Lamborghini Revuelto SV are 1.050 CP, dar frânele fac diferența în testul pe circuit