Premiul Nobel pentru chimie a fost câștigat în 2021 de cercetătorii Benjamin List şi David W.C. MacMillan
Miercuri 6 octombrie, oamenii de ştiinţă Benjamin List şi David W.C. MacMillan au fost răsplătiţi pentru munca lor cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2021, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, informează nobeleprize.org.

Astfel, laureaţii din acest an au fost premiaţi pentru „dezvoltarea organocatalizei asimetrice”, a menţionat Goran K. Hansson.
În anul trecut, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna pentru dezvoltarea unei metode de editare a genomului, notează Agerpres.
În plus, cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
În anul 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1,1 milioane de dolari.
De asemenea, sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni 4 octombrie, odată cu ,atribuirea premiului pentru medicină care a revenit cercetătorilor David Julius şi Ardem Patapoutian, premiaţi pentru descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere.
Marţi 5 octombrie, a fost acordat premiul Nobel pentru fizică, acesta revenindu-le cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi, recompensaţi pentru studii ce au vizat sistemele fizice complexe.
Aşadar, după atribuirea premiului Nobel pentru chimie, decernat miercuri cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan pentru dezvoltarea organocatalizei asimetrice, sezonul premiilor Nobel din 2020 va continua cu decernarea premiului pentru literatură, pe 7 octombrie, şi a premiului pentru pace, pe 8 octombrie.
De asemenea, premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Armistițiul pentru evacuarea civililor din Oleșki are date diferite în anunțurile Rusiei și Ucrainei
Poliția ucraineană a anunțat arestarea unei fete de 17 ani în ancheta privind otrăvirea unor militari
UE vrea un loc la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul spune că reuniunea din Abu Dhabi rămâne trilaterală
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Un model OpenAI a descoperit o breșă în PHP, folosit de aproximativ 70% dintre site-uri
Dolce Sport
Când poate fi corectată o eliminare după al doilea galben și ce reguli se aplică în sezonul 2026-2027
GetPony
AC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
Bravonet
Renate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Lyla
Medicamentele GLP-1 se opresc cu una până la două luni înainte de a încerca o sarcină, recomandă ghidul american
Revista Ioana
Cum recunoști semnele de bullying la adolescentul tău și ceri sprijinul școlii printr-o sesizare confidențială