Primele gaze din Marea Neagră au intrat azi în țară
Primele gaze extrase din perimetrele offshore de mică adâncime Ana și Doina au intrat miercuri în sistemul național de transport, transmite Black Sea Oil & Gas. Compania estimează că cele două zăcăminte vor produce anul acesta jumătate de miliard de metri cubi de gaze.

„Black Sea Oil & Gas („BSOG”) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus Dacia SRL („Gas Plus”), anunță începerea ȋn această după-amiază a producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia („Proiectul MGD”) şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport („SNT”)”, anunță compania într-un într-un comunicat citat de e-nergia.ro. „Anul acesta se estimează o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina”, se mai spune în comunicat.
“Proiectul MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare astăzi. Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în SNT la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG”, mai precizează cei de la BSOG.
Ciucă: Exploatarea în premieră a gazelor naturale din Marea Neagră va consolida securitatea energetică
Astfel că, premierul Nicolae Ciucă salută începerea exploatării gazelor din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia, subliniind că extragerea în premieră a gazelor naturale din Marea Neagră va consolida capacitatea României de a asigura necesarul de gaze naturale din consumul intern.
De asemenea, producția anuală de gaze naturale din perimetru XV Midia va asigura 10% din necesarul de consum național și aduce țara noastră mai aproape de cel mai mare deziderat cu privire la securitatea energetică și anume, independența energetică.
„Exploatarea în premieră a gazelor naturale din Marea Neagră va consolida capacitatea României de a asigura necesarul de gaze naturale din consumul intern și, astfel atingerea obiectivului de a fi independenți energetic. Asigurarea necesarului de gaze naturale din resursele proprii în procent de 90 la sută ne transformă într-o piață mult mai concurențială, mai ales în perioada acestor crize suprapuse. Guvernul României va fi mereu un partener al tuturor investitorilor care aduc plus valoare țării noastre și contribuie la bunăstarea cetățenilor noștri. Legea Off-shore permite continuarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, cu perspective de a transforma România în exportator de gaze în următorii ani” a mai spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) cuprinde zăcămintele de gaze descoperite în anul 2007 respectiv 1995, situate la circa 120 km de ţărmul României, în zona cu apă de mică adâncime a perimetrului XV Midia unde adâncimea apei este de 70 de metri. În perioada 2018-2022 au fost terminate investițiile necesare pentru exploatarea gazelor din perimetrul Midia, iar valoarea acestora este de circa 400 milioane de dolari.
Gabriel Enache
Pe news24.ro, Gabriel Enache scrie la rubricile Externe, Economie și Agricultură. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
DEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
Financiarul
Euro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
Dolce Sport
Rodri revine titular în Clásico pentru a controla jocul Barcelonei contra lui Real Madrid
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
Lyla
Stimularea cerebrală pentru stres posttraumatic a adus 68% remisiune într-un studiu, potrivit dezvoltatorului