România ar putea urma modelul francez al școlii cu program prelungit până seara

Franța, în stare de șoc

Problema violenței în rândul minorilor a explodat în Franța în ultimele săptămâni. Cazul care a declanșat alarma națională a fost cel al lui Shemseddine, un băiat de 15 ani din Viry-Châtillon, o suburbie a Parisului. A fost atacat de un grup de tineri la ieșirea de la școală și bătut cu o cruzime ieșită din comun. A murit la spital din cauza rănilor. La scurt timp, un alt incident a îngrozit țara: un bărbat a atacat cu un cuțit două eleve, una de 11 ani și cealaltă de 7, în fața unei școli din Souffelweyersheim, lângă Strasbourg. Din fericire, rănile lor au fost superficiale, dar impactul emoțional a fost devastator.

Acestea nu sunt simple fapte diverse. Premierul francez, Gabriel Attal, a vorbit despre o „dependență de violență a unora dintre adolescenții noștri”. Cifrele oficiale, prezentate de premier, sunt clare: adolescenții sunt de două ori mai implicați în agresiuni, de patru ori mai prezenți în traficul de droguri și de șapte ori mai des autori ai jafurilor armate decât populația generală. Pe fondul presiunii politice venite din partea partidelor de dreapta, care acuză guvernul de slăbiciune, executivul a fost forțat să acționeze rapid.

Răspunsul Guvernului: Toleranță zero

Planul lui Gabriel Attal sună ca o declarație de război împotriva indisciplinei. Prezentat chiar în orașul unde Shemseddine a fost ucis, pachetul de măsuri vizează o restabilire a autorității statului, a școlii și a familiei. Cea mai discutată propunere este extinderea programului școlar obligatoriu de la 8 dimineața la 6 seara pentru elevii de gimnaziu. „În timpul zilei, locul copiilor este la școală, să muncească și să învețe”, a declarat Attal.

Dar asta nu e tot. Părinții sunt și ei vizați. Cei care nu își pot controla copiii ar putea fi trași la răspundere mai aspru. Pentru elevi, regulile devin mai stricte: sancțiunile pentru abateri disciplinare grave vor fi trecute în foaia matricolă, afectându-le viitorul. Premierul a promovat o abordare directă, aproape desprinsă din altă epocă:

„Strici ceva, repari. Faci mizerie, cureți. Nu asculți, te învățăm ce e respectul.”

Cea mai radicală măsură luată în calcul este posibilitatea ca minorii de peste 16 ani, în cazuri excepționale, să fie judecați ca adulții, fără a mai beneficia de tratament special în instanță. Practic, Franța se gândește să renunțe parțial la unul dintre principiile de bază ale justiției juvenile pentru a opri valul de infracțiuni.

Oglinda românească: Cazul Cenei

Sună cunoscut? Ar trebui. În România, cazul lui Mario Berinde, un băiat de 15 ani din Cenei, județul Timiș, ucis de alți minori, a șocat opinia publică. Doi dintre agresori au fost trimiși în judecată, în timp ce al treilea a fost plasat într-un centru special. Faptele sunt similare în brutalitatea lor cu cele din Franța. Diferența fundamentală stă în reacția sistemică.

În Franța, o serie de cazuri a generat o dezbatere națională și un plan de acțiune guvernamental. În România, astfel de tragedii sunt tratate punctual. Se discută intens câteva săptămâni, după care subiectul dispare din atenția publică, fără a produce schimbări legislative sau strategii naționale de prevenție. Problema este că nimeni nu poate garanta că o tragedie precum cea de la Cenei nu se poate repeta mâine, la o altă școală din țară.

Care este, de fapt, situația exactă a violenței în școlile din România? Câți elevi sunt implicați anual în fapte de agresiune? Câte cazuri de bullying ajung să fie sancționate? Aici, cifrele clare și centralizate lipsesc sau nu sunt comunicate la fel de transparent ca în Franța. Fără o radiografie exactă a problemei, orice strategie devine o improvizație. Datele agregate, care ar trebui să fie publice și ușor de consultat, de exemplu pe site-ul Institutului Național de Statistică sau al Ministerului Educației, sunt greu de găsit.

Ce urmează?

Franța a ales un drum al fermității, cu riscurile de rigoare. Măsurile dure propuse de guvernul Attal vor fi cu siguranță contestate, dar ele arată o voință politică de a confrunta direct o problemă socială majoră. La Paris, siguranța în școli a devenit un subiect de securitate națională.

În România, dezbaterea rămâne fragmentată. Vorbim despre siguranța elevilor doar după ce se întâmplă o nenorocire. Paza în școli, consilierea psihologică și programele anti-bullying există, dar eficiența lor este adesea pusă la îndoială. Întrebarea nu este dacă violența juvenilă există și la noi, cazul de la Cenei și multe altele, mai puțin mediatizate, confirmă că există. Întrebarea reală este dacă așteptăm o criză de amploarea celei din Franța pentru a începe să acționăm coordonat și decisiv.