România ia fața Ungariei!
A 13-a pensie lunară din ţara noastră este mai echitabilă decât cea din Ungaria. Aceasta este concluzia publicată într-un important ziar maghiar, care explică de ce ajutorul acordat de țara noastră este mult mai just decât ceea ce se petrece în țara vecină.
Astfel, România ia fața Ungariei. Supriză mare pentru milioane de pensionari. Această idee se desprinde dintr-un material publicat de Napi Gazdasag și citat de Rador. Conform acestuia, persoanele cu pensii mici din România primesc un ajutor care poate fi considerat a fi a 13-a pensie. Suma a cărei valoare este de 90.000 forinţi li se cuvine celor a căror pensie nu depăşeşte valoarea a 74.000 forinţi.
Conform portalului Maszol, în ianuarie 2,45 milioane de persoane cu pensie mică vor primi ajutorul special menit să compenseze efectul inflaţiei.
Potrivit deciziei guvernului, beneficiarii sunt cei a căror pensie nu depăşeşte 1.600 lei. Valoarea ajutorului acordat, precizat şi ca a 13-a pensie, este de 1.200 lei în cazul celor a căror pensie nu depăşeşte 1.000 lei. Pentru pensiile între 1.000 – 1.600 lei se acordă minim 600 lei. Dintre cei 2,45 milioane de persoane cu drept la pensie circa două milioane nu ajung la 1.200 lei. În prima lună a anului aceştia vor primi, împreună cu ajutorul acordat, 2.200 lei.
Totodată, această măsură de natură socială „costă” guvernul aproape 2,5 miliarde lei, în timp ce conform Ministerului Solidarităţii Sociale, valoarea pensiilor acordate în acest an va costa 106 miliarde lei.
Ajutorul special din ianuarie constituie 28% din suma destinată pensiilor pentru o lună. În luna decembrie a anului trecut în România existau 4,84 milioane de pensionarii, iar valoarea medie a pensiilor era de 1.609 lei.
Anunțul așteptat de milioane de pensionari despre a 13-a pensie
La finalul anului trecut, ministrul Marius Budăi făcea un anunț mult așteptat de pensionari. Acesta a susţinut că, începând cu luna ianuarie, pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei vor primi o suma de bani în valoare de 1.200 de lei. De asemenea, ministrul Muncii a vorbit atunci și de creșterea alocației pentru copii, dar și despre majorarea punctului de pensie.
„Vine această sumă de 1.200 de lei pentru pensiile cuprinse între 1.000 şi 1.600 lei, vin pentru pensionarii care au pensia minimă, adică 800 lei, vor primi câte 200 lei în fiecare lună de acum încolo, deci pensia minimă practic se va majora cu 200 lei, de la 800 la 1.000 lei”, a precizat atunci ministrul.
După care, Budăi a arătat că nu e nicio indemnizaţie, nici o a 13-a pensie.
„E gândită ca un scut şi acordată o singură dată în luna ianuarie, exact un sprijin pentru ceea ce s-a întâmplat cu scumpirile din domeniul energiei, mai ales după liberalizare. Acea OUG conţine doar majorarea pensiilor. Aşteptăm discuţia coaliţiei şi cu siguranţă va fi”, a afirmat la acea vreme ministrul Muncii, Marius Budăi.
Horatiu Preda
Horațiu Preda este un jurnalist cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și deciziile politice, oferind o perspectivă clară asupra impactului acestora. Toate articolele →
Citește și
Înscrierea la clasa pregătitoare are criterii stricte de vârstă
Liliana Cătălina Alexe, scoasă cu jandarmii din sala ÎCCJ în dosarul ROMATSA. Cum a ajuns incidentul la cerere de recuzare
15% în plus la facturile de energie pentru gospodăriile din România, într-un an cu inflație de 8,2%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Îndulcitorul din produse „fără zahăr” intră din nou în discuție. Legătura văzută într-un studiu ține de inimă
Revista Ioana
Mai mulți fumători reușesc să renunțe cu țigările electronice cu nicotină decât cu metodele convenționale
Financiarul
Bill Gates cere joburi rezervate oamenilor și taxe pe roboți. Cum ar muta AI costurile din bilanț în piața muncii
Dolce Sport
Sorana Cîrstea, 36 de ani și locul 17 WTA, s-a mutat la Dubai pentru ultimul sezon și drumul spre US Open
GetPony
Un indicator galben cu H din Marea Britanie poate bloca accesul pompierilor la apă dacă șoferii îl citesc greșit
Bravonet
18 ani și o mașină cadou. Ruxandra, fiica Ioanei Ginghină și a lui Papadopol, și-a vrut majoratul departe de ochii lumii