România, prinsă între SUA și Europa: jocul dublu ne poate costa scump

Forumul Economic de la Davos a dat semnalul. Peste 1.300 de experți chestionați la nivel global au pus conflictele economice dintre marile puteri pe primul loc în topul amenințărilor pentru următorii doi ani. Nu războaiele, ci economia. Tarifele vamale. Controlul investițiilor străine. Resursele critice transformate în arme politice. Asta îi sperie pe toți.

Strivită între giganți

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, nu ocolește realitatea. „Erodarea relației transatlantice este izbitoare și consternantă pentru europeni”, spune economistul. Reproșurile americane legate de cheltuielile de apărare? Nu-s noi. Robert Gates le făcea cu ani în urmă. Dar acum se întâmplă altceva.

„Nu este vorba numai de nivelul cheltuielilor de apărare, ci de dezangajare militară a SUA din Europa, de un război comercial către toate azimuturile declanșat de administrația americană”, explică profesorul SNSPA. Și mai e ceva. Groenlanda. Atitudinea față de statutul ei arată o întoarcere la un realpolitik necruțător.

China stă la pândă. Ascensiunea ei economică și tehnologică domină gândirea strategică de la Washington. „UE este, din păcate, strivită de SUA și China din punct de vedere economic și tehnologic”, recunoaște Dăianu, citând Raportul Draghi al Comisiei Europene.

Un NATO fără America ar fi altă poveste

Scenariul de coșmar? Dispariția NATO așa cum îl știm. Dăianu e direct: „Un alt NATO, fără SUA, ar fi un alt animal organizațional, cu relevanță mult inferioară. Fiindcă NATO înseamnă, în primul rând, SUA.”

Pentru țările din flancul estic, consecințele ar fi brutale. Cheltuieli de apărare mult mai mari, o agenție de rating care vorbește deja de posibile retrogradări ale ratingurilor suverane. „Astea ne-ar mai trebui”, comentează sec economistul. Cine ar câștiga din toată povestea asta? China. Fără dubii. Europenii ar încerca să salveze ce se mai poate din multilateralism, dar tendința spre protecționism e deja vizibilă. Acordul Mercosur trebuie citit în această cheie.

Resurse care ne pot salva sau afunda

Analistul politic Cristian Hrițuc aduce în discuție un alt unghi. Suntem într-o cursă globală pentru resurse, accelerată de inteligența artificială. „E o fugă după resurse, pentru că ne pregătim pentru o altă trecere”, spune el. Nu mai e vorba doar de petrol. Metalele rare pentru cipuri și tehnologie high-tech au devenit miza.

România nu stă chiar rău. Neptun Deep poate schimba jocul. „În 2027, când se va începe exploatarea, România va fi una dintre principalele forțe din zonă din punct de vedere al capacității de a vinde gaz”, afirmă Hrițuc.

Dar atenție. Într-o lume pe care analistul o numește „a prădătorilor”, resursele devin ținte. Federația Rusă ar putea încerca să blocheze ascensiunea României ca furnizor regional. Unele zone ale platoului continental nici nu se află direct sub umbrela NATO. Coincidență?

Alegerea care nu suportă ambiguitate

Întrebarea directă: în ce barcă ne urcăm? Hrițuc răspunde fără ezitare. „Poziționarea în barca Europei este, în acest moment, soluția cea mai bună.”

De ce? Impredictibilitatea americană. „Nu poți să ai încredere într-un actor care astăzi te ia în brațe și mâine te aruncă pe geam”, argumentează analistul. Relația lui Trump cu liderii europeni demonstrează că parteneriatele nu funcționează pe bază de capricii.

Dilema e reală. Și dureroasă. România depinde securitar de America, dar economic de Europa. „Se poate muri și de război, dar se poate muri și de foame”, sintetizează Hrițuc. Cel mai rău lucru ar fi să rămâi în no man’s land. „Să joci dublu și fiecare să te lase din brațe, pentru că un partener trebuie să fie de încredere”, avertizează el. Fără gesturi ostile față de SUA, dar cu ancorare fermă în UE. Europa a demonstrat că poate sta unită prin sprijinul acordat Ucrainei.

Avertismentul final vine din istorie. „Atenție ca România să nu fie ca în 1916. Am avut noroc la final, dar tare mi-e teamă să nu adoptăm aceeași poziție și să picăm fix între bărci.”