Milioane de oameni pleacă anual peste hotare pentru un trai mai bun, trimițând acasă sume uriașe de bani. Deși aceste fonduri reduc imediat sărăcia și cresc nivelul de trai al familiilor rămase, transformarea lor într-o strategie națională de dezvoltare pe termen lung ascunde riscuri economice majore pe care puține guverne le anticipează.
Banii care țin economiile în viață
În statul indian Kerala, fenomenul migrației a atins cote istorice în ultimele decenii. Muncitorii au plecat masiv către țările producătoare de petrol din Golful Persic, inițial pentru locuri de muncă cu salarii mici, apoi pentru poziții mai calificate. Astăzi, aproximativ 1,7 milioane de locuitori ai statului Kerala trăiesc în Golf.
Cifrele vorbesc de la sine.
Această diasporă reprezintă aproape 5% din populația statului. Banii pe care îi trimit înapoi au transformat economia locală, generând ceea ce experții numesc „Economia remitențelor”. La un moment dat, remitențele reprezentau aproximativ un sfert din PIB-ul statului, depășind atât producția industrială, cât și cheltuielile publice. În țări precum Honduras, Liban, Nepal și Tadjikistan, acestea reprezintă peste 20% din venitul național. Per total, ele constituie aproximativ o treime din totalul intrărilor de capital către aceste economii, iar rezultatul direct este consumul pe cap de locuitor mult mai mare decât media națională.
Iluzia bogăției și capcana consumului
Beneficiile sunt extrem de vizibile la nivel social. Vorbim despre reducerea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și creșterea nivelului de educație. În unele cazuri, cum ar fi Nepalul, se estimează că acestea au contribuit la o scădere semnificativă a ratelor sărăciei. Cum vine asta? Până la urmă, banii intră direct în buzunarele oamenilor.
Numai că o mare parte din acești bani sunt direcționați exclusiv către consum. Oamenii cumpără case, mașini și acoperă cheltuieli zilnice. Într-o analiză detaliată publicată recent de Hotnews, se arată că până și o creștere semnificativă a remitențelor duce doar la o mică creștere a PIB-ului pe cap de locuitor. Această dinamică ne este foarte familiară și în România, unde miliardele de euro trimise anual de rudele din Spania, Italia sau Marea Britanie se duc rapid pe construcția de case sau pe achiziția de bunuri din import, stimulând comerțul, dar fără să genereze producție internă sau fabrici noi. Banii îmbunătățesc viața cetățenilor, dar nu neapărat cresc productivitatea sau exporturile.
Iar în Kerala, de exemplu, remitențele au creat așteptări salariale ridicate pe care economia locală se luptă să le atingă.
Cum se transformă plecările într-o industrie
Elementul important este, de fapt, ceea ce se întoarce în țara de origine, dincolo de bani. Migrația poate funcționa negativ, ca un „exod al creierelor”, sau pozitiv, ca o „întoarcere a creierelor”. În unele cazuri, cum ar fi în India, puternic tehnologică, migrația tinerilor calificați a creat un întreg ecosistem.
Mulți tineri s-au instruit pentru a lucra în străinătate, dar mulți au rămas acasă, creând o industrie puternică de export a serviciilor. Astăzi, exporturile IT ale Indiei depășesc remitențele. Acolo, migrația a servit drept motor al creșterii economice, nu doar ca sursă de venit. Și totuși, în alte regiuni, constrângerile politice și instituționale descurajează investițiile, limitând crearea de locuri de muncă acasă.
Riscul dependenței de state străine
Cel mai mare dezavantaj al unui model de dezvoltare bazat pe migrație este că acesta depinde de factori care nu pot fi controlați de țara de origine. Condițiile economice din țările gazdă, deciziile politice privind piața muncii și chiar crizele geopolitice pot schimba brusc peisajul. Hai să fim serioși, nicio țară nu își poate baza viitorul exclusiv pe deciziile luate în alte capitale.
În cazul Kerala, numărul migranților către Golf s-a stabilizat, deoarece țările din regiune acordă prioritate propriilor cetățeni. Dar impactul războiului în regiune ar putea reduce important remitențele. Spre deosebire de exporturile de bunuri, care pot fi redirecționate către alte piețe, oamenii nu se deplasează la fel de ușor atunci când condițiile se schimbă (mai ales în perioade de criză internațională acută).
Imigrația este aproape întotdeauna în beneficiul migranților înșiși și al familiilor acestora. Ca strategie generală de dezvoltare, are limite clare și nu garantează progresul economic durabil. Pentru a deveni un motor real al creșterii, trebuie să fie însoțit de investiții, instituții și oportunități care să valorifice capitalul uman din țară. Altfel, fenomenul cunoscut drept „exportarea oamenilor” ajunge să fie o soluție necesară, și nu o strategie de prosperitate pe termen lung.
