Şase localităţi din judeţul Constanţa fără energie electrică din cauza condiţiilor meteo nefavorabile
Locuitorii de pe mai multe străzi din şase localităţi din judeţul Constanţa au rămas, vineri, fără energie electrică din cauza avariilor apărute în urma condiţiilor meteorologice nefavorabile, judeţul fiind sub atenţionare de cod galben, iar pe o stradă din municipiul reşedinţă vântul puternic a doborât un copac, potrivit Prefecturii Constanţa, Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei este activat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

„Toate UAT-urile au fost prealertate, se culeg date din teritoriu. Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei va fi completat cu specialişti cu atribuţii pe tipul de risc respectiv, doar dacă va intra în vigoare cod portocaliu. (…) În ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice, au fost semnalate probleme pe anumite străzi din Amzacea, Topraisar, Remus Opreanu, Năvodari, Agigea şi Constanţa. Cazurile sunt izolate şi nu înseamnă că localităţile menţionate au rămas total fără curent. Este vorba de puţin peste 15 străzi din tot judeţul de unde au venit reclamaţii”, a informat Prefectura Constanţa.
De altfel, aproximativ 800 tone de sare şi o tonă de clorură de calciu au fost răspândite pe şosele de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.
„În cursul nopţii, echipele DRDP Constanţa au patrulat şi acţionat cu 157 autoutilaje şi s-au răspândit 792 tone sare şi o tonă de clorură de calciu pe sectoarele de drumuri naţionale şi tronsoanele de autostrăzi din administrare”, a transmis DRDP.
Primăria Constanţa a anunţat că utilajele de deszăpezire intervin acum pe străzile din oraş.
„Imediat ce a început să ningă, sărăriţele au început să împrăştie material antiderapant pe poduri şi pe străzi şi bulevarde, iar autospecialele cu lamă intervin acolo unde s-a depus deja strat de zăpadă. (…) Încă de la primele ore ale dimineţii, angajaţii societăţii de salubritate degajează zăpada din staţiile de autobuz, pasaje, scările de acces către acestea şi pe cele de la unităţile medicale, iar frezele de mici dimensiuni şi ATV-urile cu sărăriţă sunt pregătite şi ele să intervină atunci când situaţia o va impune. Din cauza vântului puternic, un copac a fost doborât pe strada Dionisie cel Mic. Echipele de ţapinari vor interveni pentru tăierea şi ridicarea acestuia”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Plantele pentru plantare comandate online trebuie să aibă pașaport fitosanitar. Vânzătorii fără actele cerute riscă amenzi de până la 5.000 de lei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Maya Hawke din „Stranger Things” va juca într-un film bazat pe jocul de cărți Magic
Lyla
Câte absențe poate motiva părintele prin cerere și cum se calculează limita de 40 de ore
Revista Ioana
Caloriferul Stelrad Elite se curăță cu aspiratorul și peria. Uscătorul de păr scoate praful rămas
Financiarul
Indicele principal al Bursei de Valori București a scăzut cu 3,3% într-o săptămână
Dolce Sport
Universitatea Craiova a fost amendată de UEFA cu 35.250 de euro. Suporterii pot intra la meciurile europene
GetPony
Accidentele rutiere grave din România au făcut 840 de morți în primele nouă luni din 2026