Șeful Huawei se așteaptă la prăbușire a veniturilor de până la 40 miliarde de dolari din vânzarea de telefoane
Grupul chinez Huawei Technology va vedea în acest an cum veniturile sale din vânzările de smartphone vor scădea cu cel puţin 30-40 de miliarde de dolari, în condiţiile în care producătorul chinez se confruntă în continuare restricţiile impuse de autorităţile americane, a precizat vineri 24 septembrie preşedintele de la Huawei, Eric Xu, informează Agepres.

Astfel, chiar dacă grupul chinez „s-a obişnuit cu sancţiunile americane”, impuse începând din anul 2019, noile sale domenii de afaceri care au legătură cu tehnologia 5G nu pot contracara pierderile generate de afacerile care au legătură cu telefoanele mobile, a spus vineri Eric Xu într-o conferinţă de presă organizată la Beijing.
Conform firmei de cercetare de piaţă Canalys, grupul chinez Huawei, care odată era lider mondial pe piaţa de smartphone-uri, a căzut până pe locul şapte, cu 18,6 milioane de unităţi vândute în primul trimestru al acestui an.
„Marea speranţă” a lui Eric Xu pentru Huawei este că firma va continua să existe peste cinci sau zece ani. Chiar dacă eforturile Chinei de a-şi dezvolta industria semiconductorilor au „rezultate încurajatoare”, rezolvarea problemelor de aprovizionare întâmpinate de Huawei va dura o perioadă mai lungă, a declarat Eric Xu.
De asemenea, Huawei a început să caute noi zone de creştere precum modernizarea infrastructurilor aeroporturilor şi minelor prin utilizarea tehnologiilor 5G şi Inteligenţă Artificială. Conform lui Eric Xu, China va fi lider mondial în introducerea tehnologiei 5G în următorii ani.
Huawei a fost nevoit să îşi dezvolte propriile sale cipuri
După ce sancţiunile introduse de autorităţile de la Washington i-au blocat accesul la tehnologiile americane şi o serie de furnizori importanţi precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.
Astfel, în anul 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. În plus, aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-end Honor.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Primăria Cogealac are de recuperat 745.376 de lei pentru studii copiate plătite în 2024
Ministrul trimite control la compania Radiocom după discuții despre darea unor bunuri ale statului către firme
Trei firme Evofarm nu pot plăti datoriile. Cine are bani de primit se înscrie la tribunal până la 27 noiembrie
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum te adresezi unei femei în corespondența profesională și ce formule păstrezi pentru discuțiile familiare
Revista Ioana
Căldura a fost asociată cu 1.105 decese estimate în 35 de orașe din România
Financiarul
Titlurile Fidelis se vând între 6 și 13 noiembrie, cu dobândă de 7,75% pe an în lei pentru varianta pe 10 ani
Dolce Sport
Andrei Rațiu și Ionuț Radu apar titulari la Rayo, Celta, deși primul fusese dat în afara lotului, iar al doilea rezervă
GetPony
Cum influențează răcirea mașinii consumul. Într-un test, geamurile deschise au adăugat 0,4 litri pe afișaj
Bravonet
Bogdan de la Ploiești i-a numit „prea inculți” pe unii dintre cei care au criticat filmarea în care o sărută pe Vanessa