Șeful Poliției Capitalei a luat măsuri. PNL a primit o amendă de 10.000 de lei
Marţi 28 septembrie, Șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, a informat, că Partidul Național Liberal a primit o amendă de 10.000 de lei pentru organizarea Congresului PNL.

De asemenea, este vorba despre o sancțiune contravențională față de organizator, afirmă Bogdan Berechet, cu maximul cuantumului prevăzut de legea 55/2020, adică nu mai puțin de 10.000 de lei.
„Au fost 17 apeluri ce au fost transferate imediat structurii de poliție competentă teritorială. Așa cum s-a întâmplat și la alte evenimente cu public numeros, fie că vorbim despre manifestații publice sau alte tipuri de întruniri, forțele de ordine au asigurat măsuri pentru fluența și siguranța traficului rutier, măsuri pentru ordinea și liniștea publică, iar în caz de nereguli, ulterior, pe baza verificărilor efectuate, au fost dispuse în termenul legal măsuri sancționatorii.
Cu privire la ce avem până la acest moment, s-a stabilit o sancţiune contravențională față de organizator, cu maximul cuantumului prevăzut de legea 55/2020, respectiv 10.000 de lei!”, a menţionat Bogdan Berechet.
Alertă după congresul PNL în politica românească
În plus, COVID-19 pare să fi lovit drastic în rândul politicienilor români, imediat după organizarea Congresului PNL, de sâmbătă și duminică, extrem de contestat de Opoziție.
Astfel, surse politice au dezvăluit pentru Evenimentul Zilei că la Ministerul Cercetării au fost confirmate cel puțin 20 de cazuri de infectare cu coronavirus. În plus, se pare că o parte dintre etajele clădirii care găzduiește instituția publică au fost închise de urgență. Totuși, atunci când au fost întrebați, oficialii ministerului au aruncat vina pe Ministerul Mediului.
Mai mult, un focar de COVID-19 pare să fi apărut la la Ministerul Cercetării, chiar după organizarea Congresului PNL cu 5.000 de oameni. De asemenea, măsurile sanitare au fost sfidate chiar de președintele Klaus Iohannis, care a fost fotografiat fără mască. Se pare că nu toți politicienii au purtat mască de protecție și n-au păstrat distanțarea fizică.
Totodată, surse politice au explicat pentru EVZ că în instituția în care funcționează Ministerul Cercetării două etaje au fost închise ca urmare a depistării a cel puțin 20 de persoane confirmate cu coronavirus. De asemenea, ar mai fi vorba despre mai multe cazuri de infectare despre care nu se cunosc însă prea multe informații.
Aşadar, şefii de departamente și-au informat subalternii să îi țină la curent cu evoluția situației epidemiologice și să-i anunțe dacă mai apare vreun caz nou de infectare, mai adaugă sursele EVZ.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Ce înseamnă o electrică sub 20.000 de euro la cumpărare și utilizare, pornind de la noua Dacia Spring
Bravonet
Judi Dench nu mai vede suficient ca să joace, dar refuză pensionarea la 91 de ani
Lyla
ChatGPT îți poate confirma temerile fără să le verifice. Riscurile explicate de un psihiatru
Revista Ioana
Cum recuperezi 50 de bani pentru ambalajele SGR în 2026 și ce verifici înainte să le duci la returnare
Financiarul
Cât înseamnă ROBOR și IRCC la rata lunară pe 23 octombrie 2026, în patru exemple cu aceeași marjă bancară
Dolce Sport
Kimi Antonelli poate câștiga Formula 1 la 20 de ani. Cele trei condiții pentru titlu la Austin