Actual
Cele mai noi stiri

Repararea rețelei de termoficare din București va dura 89 de ani, 8 luni și 16 zile
Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, afirmă că reparația întregii rețele de termoficare din București se va încheia în anul 2110, dacă se va menține...

Firmele care încalcă repetat măsurile anti-Covid vor fi suspendate
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a sediului principal al operatorilor economici care, în mod repetat, nu...

Certificatul verde nu se va aplica testelor antigen, dar ar putea fi valabil pentru cei care au făcut prima doză
Coaliţia discută, luni, forma proiectului de lege cu privire la certificatul verde, între liberali şi social-democraţi existând divergenţe pe acest subiect. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila...

Tânăr din Maroc, cu paşaport canadian, suspectat că i-a ucis pe cei doi tineri din Iaşi.
Un tânăr de origine marocană, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, este suspectat că ar fi implicat în uciderea celor doi tineri...

Soțul Dianei Șoșoacă, la un pas de reținere
Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, este audiat luni 13 decembrie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a ajuns pentru ultraj....

Guvernul trebuie să corecteze OUG de implementare a PNRR pe care a adoptat-o vineri
Guvernul s-a întâlnit luni dimineața în ședință pentru a „revalida” ordonanța de urgență care reglementează cadrul instituţional, fluxurile financiare şi modul de verificare a utilizării...

Inundațiile au afectat 11 județe ale țării.
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit la inundații care au afectat case, curți și drumuri din 33 de localități din 11 județe, a...

Patru persoane au fost reținute în Argeș. Au împrumutat cu acte false 1,7 milioane de lei de la Casa de Ajutor Reciproc
Anchetatorii argeşeni au reţinut trei femei şi un bărbat în dosarul în care instrumentează infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi uz...

Ministrul Mediului, despre deşeurile trimise din alte state în România
Tanczos Barna, Ministrul Mediului, spune că autorităţile române vor adopta o Hotărâre de Guvern care va limita numărul de puncte de trecere a frontierei care...

Autodeal, aplicația care le aduce șoferilor costurile și obligațiile auto în același loc, primește o investiție de 450.000 de euro
Aplicația Autodeal, soluție pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto din ţara noastră, atrage o investiție de 450.000 de euro, de la doi investitori, pentru dezvoltarea...