Tapetul 3D – un nou trend în amenajarea casei
Textura, forma, culoarea și dimensiunea pe un simplu perete sunt acum posibile cu ajutorul unui tapet 3D. Un model relativ nou, tapetul 3D este pe un trend ascendent datorită faptului că te poți ajuta de el pentru a obține senzația de spațiu, un plus de culoare sau chiar de adâncime. Astfel, află în cele ce urmează cum te poți ajuta de un tapet 3D pentru a obține efectul vizual pe care ți-l dorești în întreaga ta locuință.
Cum integrezi tapetul 3D în stilul de amenajare?
Folosit într-o manieră corectă, tapetul 3D a ajuns în trendurile amenajărilor interioare datorită tuturor avantajelor pe care le oferă. Într-o cameră micuță acesta poate crea senzația de spațiu, mărind pereții prin iluzie optică sau într-o încăpere întunecată cu ajutorul unui tapet 3D poți crea o poveste plină de culoare. Iată însă la ce trebuie să fii atent înainte de a îți îmbogăți pereții cu un astfel de tapet.
- Dacă mergi pe un tapet 3D cu multe forme geometrice, atunci mobilierul central trebuie să fie cu forme diferite. Spre exemplu, în camera unde iei prânzul și cinele în familie, dacă pe pereți vei avea un tapet cu model din cercuri și ovale, atunci o masă pătrată se va integra mai bine în acest peisaj, alături de scaune rotunde.
- În cazul în care un tapet colorat, aprins și viu ți-a atras atenția, regula cu „ce e mult strică” se aplică și aici. Evită să expui în camera respectivă prea multe decorațiuni sau obiecte de decor încărcate pentru a nu aglomera camera.
- Tapetul 3D în diferite modele de dungi este unul dintre cele mai ușoare tipuri tapet, din punct de vedere al integrării, datorită simplității sale. Acest model oferă o textură fină, clasică și subtilă, crează o dimensiune plăcută privirii și permite o ușoară decorare ulterioară. Mai mult, un astfel de tapet elegant poate fi integrat cu ușurință în orice tip de încăpere, fie că este vorba de locuința personală, fie că este vorba de mediul în care lucrezi, cum ar fi un birou, un pub, un restaurant sau un hotel.
Tapete cu forme geometrice
Formele geometrice ne provoacă gândirea și ne stimulează simțurile vizuale mai degrabă într-o manieră logică decât în una emoțională. Chiar de sunt așezate aleator, acestea oferă senzația de ordine și curățenie. Astfel, de la simbolistică până la realitatea matematică, este ușor de înțeles de ce tapetele geometrice sunt încluse în unele dintre cele mai apreciate stiluri de design interior.
- Formele cu linii și unghiuri drepte, de diferite grosimi, care formează coloane ce oferă adâncime încăperii în care sunt regăsite pot fi folosite cu succes într-o cameră precum dormitorul, sufrageria sau biroul. Acestea îți vor oferi un sentiment de ordine și de liniște de care ai nevoie în aceste camere în care trebuie să te odihnești, să te relaxezi sau să te concentrezi.
- În majoritatea caselor, băile sunt camerele cu cei mai puțini metri pătrați alocați. De aceea, îi poți mări vizual dacă folosești un tapet 3D care să ofere camerei o adâncime aerisită. Un astfel de tapet, în nuanțe deschise de crem sau gri, poate fi folosit cu succes pentru a reda senzația de spațiu și în alte zone ale casei, cum ar fi holul.
Tapetul 3D cu forme pătrate, hexagonale sau romburile oferă un aspect infinit peretelui pe care sunt aplicate, punând în evidență orice piesă de mobilier așezată în fața modelului respectiv, cum ar fi o masă, un fotoliu sau un divan.
Este ușor de înțeles de ce tapetul 3D este noul trend atunci când vine vorba despre designul interior. Atrăgător, deosebit și fascinant, tapetul 3D îți decorează pereții cu povești plutitoare pline de imaginație.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Bujie motocoasă: ce indică depunerile negre, albe sau uleioase de pe electrod?
Cinci explicații pentru senzația că anii trec mai repede odată cu vârsta. Ce recomandă Adrian Bejan
Ce semnifică un buchet de flori albe?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Manichiura cu puncte și inimă se face acasă cu o agrafă și o scobitoare
Revista Ioana
Ghidul american recomandă testul PSA la doi ani pentru bărbații de 50-69 de ani cu risc obișnuit
Financiarul
Titlurile de stat TEZAUR aduc cu 20 de lei mai mult decât depozitul TBI Bank la 10.000 de lei pe un an
Dolce Sport
Andy Robertson a egalat recordul lui Kenny Dalglish de 102 meciuri pentru Scoția
GetPony
BMW recheamă 720.796 de mașini din SUA pentru risc de incendiu chiar și când sunt oprite
Bravonet
Avril Lavigne a anunțat că are o fiică, primul ei copil