Toate incendiile din Grecia sunt sub control. Anunțul făcut de pompierii eleni
Vești din ce în ce bune din Grecia. După aproximativ 2 săptămâni de luptă constantă cu flăcările, incendiile au fost aduse sub control. În ţară nu mai există niciun front activ, ci doar câteva focare răzlețe, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni pentru France Presse.

Astfel, purtătorul de cuvânt al pompierilor a recunoscut că succesul a venit și cu ajutorul naturii. În regiunile care ardeau au scăzut temperaturile și a plouat, ceea ce a ajutat la stingerea focului.
Dealtfel, rămân în urmă distrugeri foarte mari. Peste 100.000 de hectare din Grecia au ars. Premierul Kyriakos Mitsotakis a precizat că este cel mai mare dezastru natural din istoria țării.
Însă, acum, că incendiile au fost aduse sub control, prioritatea autorităților va fi reconstrucția. Mii de case au fost distruse. Foarte multe afaceri au fost nevoite să se închidă.
Deasemenea, guvernul elen a pus deoparte un fond de 500 de milioane de euro pentru repararea stricăciunilor. Prima tranşă bani vor fi virați chiar săptămâna viitoare. Grecii au suferit pagube materiale din cauza incendiilor trebuie să se înregistreze pe un site al guvernului și vor fi despăgubiți.
Aşadar, vestea și mai bună este că deși incendiile au fost de o amploare fără precedent în ultimele decenii, sunt foarte puține victime în rândul oamenilor.
Daniela Șerban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Entități finanțate din Ungaria au cumpărat zeci de clădiri istorice din Transilvania. Sălajul a făcut demersuri să cumpere cu prioritate castelul din Jibou
Cum îți protejezi părinții de înșelăciunile prin telefon și ce faci dacă au trimis bani
Plantele pentru plantare comandate online trebuie să aibă pașaport fitosanitar. Vânzătorii fără actele cerute riscă amenzi de până la 5.000 de lei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Tesla va reduce treptat producția Cybertruck în jurul mijlocului lui 2027 pentru a face loc taxiului fără șofer Cybercab
Bravonet
Sebastián Lelio a murit la 52 de ani. Filmul său „O femeie fantastică” a câștigat Oscarul
Lyla
Când este copilul pregătit pentru rețelele sociale și ce poți verifica pe telefonul lui
Revista Ioana
Caloriferul Stelrad Elite se curăță cu aspiratorul și peria. Uscătorul de păr scoate praful rămas
Financiarul
Ipotecile înscrise în octombrie au scăzut cu 18,6% față de anul trecut, iar vânzările de imobile au coborât cu 4,8%
Dolce Sport
Universitatea Craiova a fost amendată de UEFA cu 35.250 de euro. Suporterii pot intra la meciurile europene