Top 3 cele mai frecvente motive de prezentare a proprietarilor de câini și pisici la medicul veterinar

4

Relația dintre oameni și animalele de companie este adesea profundă și plină de semnificații. Câinii și pisicile devin membri ai familiei cu drepturi depline, aducând bucurie, afecțiune și companie. Dar, la fel precum în cazul oamenilor, sănătatea animalelor de companie necesită atenție și îngrijire regulată. Iată care sunt cele mai frecvente motive pentru care proprietarii de câini și pisici decid să își ducă prietenii necuvântători la veterinar.

 

Deparazitări și vaccinări periodice

Deparazitarea periodică, efectuată sub îndrumarea medicului veterinar, reprezintă cea mai sigură și mai eficientă metodă de a scăpa de eventualii viermisori la pisici și câine. Medicul veterinar cunoaște animalul, îi știe stilul de viață și poate efectua un examen coproparazitologic, înainte de a administra un anumit antiparazitar, cel mai eficient pentru statusul animalului.

Lucrurile sunt asemănătoare și în cazul deparazitării externe. În cazul unei pisici exclusiv de interior, dintr-o locuință în care nu mai există alte animale, necesitatea administrării produselor de deparazitare este diferită de cazul unei familii cu mai multe feline care au acces și în exterior.

În cazul proprietarilor de câini, lucrurile sunt ceva mai delicate pentru simplul motiv că paraziții externi pot transmite boli grave pentru aceștia. În acest context, combaterea căpușelor cu metode repelente este o necesitate pentru a preveni babesioza, iar combaterea țânțarilor este necesară pentru a preveni o altă afecțiune gravă, denumită dirofilarioză.

Vaccinarea animalelor de companie se repetă anual, în cazul animalelor adulte; la pui, există mai multe scheme de vaccinare, în funcție de vârsta administrării primei doze, pe care medicul veterinar este cel mai în măsură să ți-o prezinte în mod detaliat.

 

Probleme de nutriție și greutate

Îngrijirea corectă a animalelor de companie presupune o dietă sănătoasă și echilibrată. Proprietarii de câini și pisici se pot prezenta la medicul veterinar pentru preocupări legate de greutatea prietenului lor necuvântător, de aspectul scaunului sau de prezența unor tulburări de tipul vărsăturilor sau al diareei.

Problemele digestive, de greutate și de nutriție presupun o bună cunoaștere a istoricului medical al câinelui, a statusului său privind vaccinările și deparazitarea și depind, de asemenea, de efectuarea unor minime investigații de tipul ecografiei abdominale, al analizelor de sânge și al unui examen complet de fecale. În unele situații, poate fi recomandată o endoscopie sau o radiografie, cu sau fără substanță de contrast.

În cazul în care discutăm despre un animal sănătos, dar cu probleme de obezitate, medicul îți va recomanda o dietă hipocalorică și îți va oferi indicații referitoare la dimensiunea porțiilor. Pentru animalele care suferă de diferite afecțiuni, de exemplu, de o insuficiență renală, hepatică sau pancreatică, tratamentul medicamentos trebuie dublat de o dietă veterinară specială.

 

Probleme dermatologice

Câinii și pisicile pot suferi de o mare varietate de probleme dermatologice, inclusiv de alergii, infecții cutanate, alopecie. Proprietarii observă, în general, schimbarea aspectului blăniței, dublată de apariția unor simptome precum scărpinatul frecvent și linsul excesiv. Uneori, atunci când sunt aduse la consultație, animalele pot avea deja zone de piele fără păr, leziuni de grataj sau zone puternic iritate.

Unele boli infecțioase sau parazitare pot determina simptome mai intense, mai ales în cazul în care trec neobservate în fazele de debut. Scabia, demodicoza sau micozele pot determina zone de depilare, cruste, zone cu exces de sebum și alte semne cutanate. O abordare corectă constă în prelevarea unor probe de pe piele, pentru efectuarea examenelor de laborator, care permit identificarea cauzei problemelor și, ulterior, un tratament adecvat și adaptat; intervenția va fi semnificativ diferită în cazul unei parazitoze sau al unei alergii alimentare.

 

Legătura dintre un proprietar de animale de companie și medicul veterinar trebuie să fie una strânsă, de bună comunicare și sinceritate. Apelează la un specialist de încredere ori de câte ori există vreo problemă cu animalul tău de companie, indiferent cât de simplă pare; sfaturile unui specialist sunt neprețuite.

 

 

Citește și
Spune ce crezi