Trump amenință Iranul cu Epoca de Piatră o tactică din Războiul din Vietnam

Amenințări concrete și ținte civile

Lucrurile nu s-au oprit la vorbe. Trump a promis explicit că va viza rețeaua electrică a Iranului dacă liderii de la Teheran nu permit reluarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, o acțiune considerată crimă de război conform legislației americane. Iar joi, acesta a părut să-și ducă la îndeplinire amenințarea, postând un videoclip cu o explozie care prăbușea ceea ce el a numit „cel mai mare pod din Iran”. Câteva ore mai târziu, a avertizat că armata americană „nici măcar nu a început să distrugă ce a mai rămas” în țară.

Mesajul său a fost cât se poate de clar: „Urmează podurile, apoi centralele electrice! Noua conducere a regimului știe ce trebuie făcut și trebuie făcut REPEDE!”.

Sursa de inspirație un general din Războiul Rece

Dar promisiunea lui Trump de a reduce una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii la o stare pre-civilizațională nu este deloc nouă. E drept că seamănă izbitor cu atitudinea și tacticile perfecționate de unul dintre cei mai importanți ofițeri militari ai secolului XX – legendarul comandant al Comandamentului Strategic Aerian, generalul Curtis LeMay.

LeMay, un pilot de bombardier extrem de agresiv, a devenit celebru în perioada postbelică, fiind un susținător fervent al campaniilor de bombardament strategic pentru a distruge orașele, porturile și infrastructura inamicului. În autobiografia sa din 1965, în contextul Războiului din Vietnam, LeMay explica strategia sa preferată. El voia să ceară Vietnamului de Nord „să-și bage coarnele la loc și să oprească agresiunea, altfel îi vom bombarda înapoi în Epoca de Piatră”.

Și nu glumea deloc.

„Și i-am fi împins înapoi în Epoca de Piatră cu puterea aeriană sau navală – nu cu forțe terestre”, a adăugat LeMay. Generalul, cunoscut pentru duritatea sa (care a inspirat personajele Buck Turgidson și Jack D. Ripper din filmul lui Stanley Kubrick, „Dr. Strangelove”), a contribuit la elaborarea unor planuri de război care vizau distrugerea completă a Uniunii Sovietice cu arme strategice, inclusiv termonucleare.

Un istoric al declarațiilor belicoase

Retorica lui Trump se înscrie într-un tipar mai vechi. În iulie 2018, răspunzând unor declarații ale președintelui iranian de atunci, Hassan Rouhani, Trump a scris pe Twitter că Iranul va „SUFERI CONSECINȚE CUM PUȚINI DE-A LUNGUL ISTORIEI AU MAI SUFERIT VREODATĂ”. Un an mai târziu, în mai 2019, a amenințat că orice „luptă” între SUA și Iran ar fi „sfârșitul oficial” al acestuia din urmă.

Numai că amenințările au continuat. O lună mai târziu, a spus că „orice atac al Iranului asupra a orice este american” va provoca „o forță mare și copleșitoare” din partea SUA, adăugând că „în unele zone, copleșitor va însemna anihilare”. Iar în 2020, după operațiunea de ucidere a liderului Gărzilor Revoluționare, Qassem Soleimani, Trump a amenințat că va viza „52 de situri iraniene… unele de un nivel foarte înalt și importante pentru Iran și cultura iraniană”, ceea ce ar fi încălcat interdicțiile internaționale privind atacarea siturilor culturale.

V-ați gândit vreodată cum se împacă aceste declarații cu legile internaționale? Ei bine, disprețul lui Trump pentru acestea datează încă din prima sa campanie prezidențială, când, la un miting din 2016, a afirmat că armatei americane îi este „frică să lupte” din cauza „convențiilor de la Geneva” și a „tot felul de reguli” pe care le-a numit o „problemă”.

Ironia istoriei pe care Trump pare să o ignore

Entuziasmul lui Trump pentru tacticile lui LeMay pare să indice că președintele nu cunoaște un detaliu esențial. Chiar generalul a pus sub semnul întrebării legalitatea propriilor acțiuni din timpul războiului.

Într-un documentar din 2003, fostul secretar al Apărării, Robert McNamara, care a servit sub LeMay, a dezvăluit o mărturisire a acestuia. LeMay a recunoscut că, în legătură cu bombardarea orașului Tokyo, „am fi fost cu toții judecați drept criminali de război” dacă Statele Unite nu ar fi învins Japonia.

McNamara, care a folosit tactici similare de bombardament împotriva Vietnamului de Nord, i-a dat dreptate legendarului aviator. Apoi a pus o întrebare care rămâne valabilă și astăzi: „LeMay a recunoscut că ceea ce făcea ar fi fost considerat imoral dacă tabăra sa ar fi pierdut. Dar ce anume face o acțiune imorală dacă pierzi și nu imorală dacă învingi?”.