Ziua în care se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constanti Brâncuşi, în viziunea lui Ludovic Orban
Ludovic Orban Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat vineri că geniul unui artist care a reuşit să sculpteze idei în piatră şi bronz nu poate fi constrâns de interese politice meschine, spune acesta în ziua în care se împlinesc 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

„Astăzi sărbătorim un mare artist, un român admirat în lumea întreagă: sunt 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Geniul său a schimbat istoria artelor moderne, a pătruns în minţile şi sufletele iubitorilor de artă. Brâncuşi a participat mai mult decât orice român la modelarea universului de forme care ne înconjoară astăzi. Celebre muzee şi colecţii ale lumii sunt fericite să includă opere ale sale, aşa cum se cuvine să se întâmple cu artiştii cei mai influenţi, creatori fără vârstă, fără graniţe, mereu actuali şi inovatori”, a scris Orban pe pagina sa de Facebook.
Orban spune că de aceea este atât de important „să îl păstrăm mereu aproape, prin opera sa, pe acest mare artist român”.
„Prin el sufletul poporului nostru este îmbrăţişat de lumea întreagă. Este marele dar pe care Brâncuşi ni l-a oferit, o poartă de intrare în universalitate”, subliniază preşedintele Camerei.
Ludovic Orban aminteşte că regimul comunist „a respins moştenirea pe care artistul o lăsase poporului său, dar nu a putut rupe această legătură de suflet care uneşte opera lui cu valorile tradiţionale ale culturii româneşti”.
„Geniul unui artist care a reuşit să sculpteze idei în piatră şi bronz nu poate fi constrâns de interese politice meschine. Prin el, o frântură de spirit românesc rămâne pentru totdeauna înscrisă în cultura umanităţii, în limbajul universal al formelor, în imaginarul lumii moderne. Brâncuşi este al nostru, dar şi al lumii întregi, iar prin intermediul său noi înşine suntem parte a spiritului universal care l-a inspirat şi pe care, la rândul său, l-a îmbogăţit cu arta sa”, afirmă Orban.
Florin Lazăr
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Fragmente dintr-o dronă au fost găsite în Boghicea, răspândite pe aproximativ 200-300 de metri
Contractele standard de curent cu preț fix pe cel puțin un an ar fi protejate. Furnizorii nu le-ar putea schimba sau închide anticipat, cu excepții
ASF: Cum transformă inteligența artificială piețele financiare și ce provocări aduce pentru supravegherea acestora?
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Carnea gătită poate sta 3-4 zile la frigider doar dacă e pusă repede la rece și ținută la cel mult 4°C
Financiarul
Acțiunile Rheinmetall au scăzut cu peste 17% joi dimineață după ce compania a redus estimarea veniturilor pentru 2026
Dolce Sport
Cum poate ajunge copilul tău la o academie de fotbal din Europa și ce trebuie verificat înaintea probei
GetPony
Primăria Timișoara propune să elimine parcarea gratuită pentru mașinile 100% electrice în trei zone TimPark
Bravonet
Primele două filme „Dune” revin în cinematografele din România între 1 și 14 decembrie. Fiecare are opt minute bonus
Lyla
O studentă din Iași a ajuns la spital după ce a purtat lentile colorate cumpărate online cu 30 de lei. Mai distingea doar umbre