6 lichide esențiale pentru viața mașinii tale și cum să le verifici
Orice mașină pe combustibil clasic folosește 6 lichide esențiale care o ajută să funcționeze. Acestea joacă un rol extrem de important, așa că trebuie să le acorzi atenție și să le schimbi la intervale regulate de timp, pentru a evita defecțiunile majore. Descoperă în următoarele rânduri tot ce trebuie să știi despre ele.
1. Lichidul de frână
Orice mașină are nevoie de lichid de frana. Acesta este un fluid esențial fără de care mașina ta nu s-ar mai putea opri. În mod normal, frânarea ar trebui să funcționeze instantaneu, fără niciun fel de întârzieri din momentul acționării pedalei. Dacă observi că ceva este în neregulă, înseamnă că trebuie să verifici lichidul de frână.
Cum îl verifici: Lichidul de frână se schimbă la intervale regulate de timp, în funcție de recomandările producătorului auto. În mod normal, ar trebui să îl înlocuiești la cel mult doi ani, pentru că își poate pierde calitățile. La cele mai multe dintre mașini, lichidul de frână se află într-un rezervor cu indicatoare de limite minime și maxime, situat în zona motorului. Pentru a-l verifica, uită-te la nivel și la culoare. Dacă este sub linia minimă, completează-l, dar asigură-te că folosești tipul de lichid de frână potrivit pentru mașina pe care o folosești.
2. Uleiul de servodirecție
Pentru ca volanul unei mașini să poată fi manevrat fără efort, ai nevoie de ulei servodirectie. Acesta transmite puterea necesară sistemului de direcție, iar când constați că autoturismul tău devine tot mai greu de manevrat, va trebui să îl verifici.
Cum îl verifici: În primul rând, citește manualul mașinii, de unde vei afla în ce zonă este situat rezervorul și de care tip de ulei de servodirecție ai nevoie. Cele mai multe dintre rezervoarele de ulei de servodirecție au linii de marcaj. Pentru a completa, toarnă ușor din sticlă și ai grijă să nu depășești acești indicatori.
3. Uleiul de motor
După cum bine știi, uleiul de motor este unul dintre cele mai importante fluide pentru orice mașină. Acesta reduce fricțiunea dintre piese, curăță și protejează motorul. Uleiul de motor se schimbă la intervale regulate de timp, în general după parcurgerea a 10-15.000 de kilometri sau o dată pe an, chiar dacă nu ai foarte multe drumuri de făcut.
Cum îl verifici: Citește manualul mașinii pentru a afla tipul de ulei de motor potrivit și recomandările producătorilor în privința intervalelor de schimb. Înainte de a verifica nivelul, asigură-te că autoturismul tău este parcat pe loc drept și că motorul este rece. Joja de ulei îți va arăta nivelul uleiului. Este bine să o ștergi înainte de a o folosi, pentru a îndepărta depunerile mai vechi. Dacă ai ulei între marcajele din partea inferioară a jojei, atunci totul este în regulă. În cazul în care nivelul este minim, atunci va trebui să completezi cât mai repede. Este necesar să te asiguri că și calitatea uleiului este bună. Dacă acesta și-a schimbat culoarea din cea maronie în una albicioasă sau dacă prezintă depuneri, înseamnă că va trebui să-l înlocuiești.
4. Antigelul
Căldura produsă de motor trebuie controlată, iar antigelul este lichidul responsabil de această acțiune. Va preveni supraîncălzirea și temperatura va putea fi controlată. Antigelul te ajută și pe timp de iarnă, pentru că împiedică și înghețarea motorului.
Cum îl verifici: La fel ca și în cazul uleiului de motor, nivelul antigelului se verifică atunci când motorul este rece. Dacă mașina este pornită sau motorul cald, NU DESCHIDE capacul radiatorului. Presiunea este foarte mare în interior, iar lichidul fierbinte poate provoca arsuri severe. După ce ți-ai luat măsurile de precauție, poți verifica liniile de marcaj de pe rezervorul pentru antigel. Dacă nivelul este minim, deschide cu atenție capacul radiatorului și verifică dacă antigelul este vizibil. În caz contrar, va fi necesar să îl completezi, respectând indicațiile din manualul mașinii.
5. Uleiul cutiei de viteze
Uleiul din cutia de viteze are un rol similar cu cel al uleiului de motor: protejează și răcește componentele din sistemul de transmisie. Există mai multe tipuri de ulei pentru cutia de viteze, de aceea este indicat, și în acest caz, să respecți instrucțiunile din manualul mașinii.
Cum îl verifici: În cazul celor mai multe dintre autoturisme, va fi nevoie de un mecanic auto pentru a verifica, completa sau înlocui acest tip de fluid. Nu este recomandat să încerci să îl schimbi de unul singur.
6. Lichidul de parbriz
Cu toate că nu are niciun efect asupra performanțelor mașinii tale, lichidul de parbriz este esențial pentru că te ajută să ai o vizibilitate mai bună în timp ce conduci.
Cum îl verifici: Acesta este lichidul pe care îl completezi sau înlocuiești cel mai ușor. Nu este nevoie decât să deschizi capacul rezervorului pentru lichid de parbriz și să torni din sticlă. Bineînțeles, va trebui să ții cont de sezon și să folosești lichid de iarnă atunci când temperaturile sunt scăzute.
Acestea sunt cele 6 lichide esențiale pentru viața mașinii tale. Verifică-le la intervale regulate de timp, pentru a evita defecțiunile majore.
Horațiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Reținerea talonului poate opri mașina imediat. În alte cazuri, dovada permite circulația 15 zile
Motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele vor putea trece pe lângă coloana oprită la roșu, cu cel mult 20 km/h, dacă au loc și nu încurcă traficul
Persoanele fizice se pot înscrie la Rabla Auto. Au 10 zile de la primirea numărului de înregistrare să adauge actele mașinii vechi și să aleagă vânzătorul
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Primark a programat deschideri la Bacău pe 17 noiembrie și la București pe 26 noiembrie
Revista Ioana
Când faci testul pentru cancerul de colon și ce simptome cer un consult
Financiarul
Abonamentele Genius de Black Friday costă între 34,99 și 499,99 lei pe an pentru clienții noi
Dolce Sport
AC Milan a pierdut acasă cu Ferencváros, 0-2, la patru zile după victoria cu Interul lui Chivu
GetPony
Panourile galbene noi de la unele intrări pe A1 și A11 avertizează șoferii înainte să ajungă pe contrasens
Bravonet
Ce miniserii inspirate din fapte reale poți vedea într-un weekend, cât durează și unde le găsești